Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO Autorii CRIMEI de la Mediaş, trimişi în judecată. Cel care a înjunghiat victima a fost eliberat prin recurs compensatoriu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autorii crimei de la Mediaş, comisă în 13 ianuarie 2019, au fost trimişi în judecată. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Sibiu, vineri, 8 martie 2019.

Au fost trimişi în judecată cei trei bărbaţi arestaţi preventiv imediat după comiterea crimei, dintre care doi sunt din Alba, iar unul a fost eliberat în 2018 pe baza recursul compensatoriu, benefiicind de 408 zile câştig. Este vorba despre Rusu Marius şi Anghel Paul, ambii din Alba şi Otovoş Ioan Ovidiu din Mediaş. Rusu Marius fusese eliberat după o condamnare de 13 ani pentru două fapte de tentativă de omor, iar Anghel Paul a avut o condamnare la 3 ani de închisoare pentru înşelăciune, din 2013, dar pusă în executare în 2015.

Victima acestora se numeşte Faghiura Marius Andrei şi avea 25 de ani. A decedat în urma celor 11 lovituri de cuţit aplicate de Rusu Marius, una dintre acestea secţionându-i artera femurală. În dosar sunt trei părţi civile persoane fizice, precum şi două persoane juridice. Rusu Marius a fugit imediat după atac, dar a fost prins de poliţiştii din Alba, în Bucerdea Grânoasă, Alba, unde îşi are domiciliul.

https://www.youtube.com/watch?v=Qoe5c1wFsAE&feature=youtu.be&fbclid=IwAR1I3V9ITYjJ3E2Xyg79QgsO3OOXh9x3orgUEaAGRPECD_9gRij3oC7a8Kw

Conflictul a izbucnit din cauza unor neînţelegeri mai vechi, între două grupuri de tineri aflaţi într-un club din Mediaş. Scandalul a început în interiorul clubului şi a continuat în faţa acestuia după ce toţi cei implicaţi au fost scoşi afară de către oamenii de ordine. „În urmă cercetărilor efectuate în cauza s-a stabilit că în noaptea de 12/13.01.2019, în jurul orei 00:40, numiţii Rusu Marius (în vârstă de 30 de ani, născut în mun. Blaj, jud. Alba, recidivist, eliberat la data de 25.05.2018, cu un rest de executat de 777 zile), Otovoş Ioan Ovidiu (în vârstă de 38 de ani, născut în mun. Mediaş, jud. Sibiu, cu antecedente penale), Anghel Paul (în vârstă de 34 de ani, născut în mun. Alba Iulia, jud. Alba, recidivist, eliberat la data de 13.06.2017 cu un rest 423 zile) şi alţii s-au deplasat în clubul Serabeva din Mediaş. În jurul orei 01:05, un grup format din zece persoane de sex masculin pătrunde în club şi se îndreaptă direct către masa ocupată de cei de mai sus, din acest grup făcând parte victima F.M.A. (în vârstă de 25 ani, născut în mun. Mediaş, jud. Sibiu).

Imediat, între cele două grupuri are loc o altercaţie în cadrul căreia este lovit martorul C.I. precum şi Rusu Marius. Văzând că Rusu Marius se îndreaptă către ei cu un cuţit, membrii grupului din care făcea parte şi victima, părăsesc clubul şi o iau la fugă către poartă imobilului aflată la aproximativ 20-30 m depărtare de club, aceştia fiind urmaţi imediat de către Rusu Marius, Otovoş Ioan Ovidiu, Anghel Paul precum şi celelalte persoane”, a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Procurorii au precizat că victima a alunecat pe zăpadă, fiind ajunsă din urmă de suspecţi, doi dintre ei având în mână câte un cuţit. „Otovoş Ioan Ovidiu se poziţionează în dreptul capului victimei şi îl loveşte cu piciorul în zonă capului de 8 ori. Concomitent cu loviturile aplicate de Otovoş Ioan Ovidiu în zona capului, Rusu Marius loveşte victima aflată la pământ de 11 ori cu cuţitul în zona membrelor inferioare, acesta fiind împiedicat să mai lovească în continuare cu cuţitul de către Otovoş Ioan Ovidiu care îl împinge de deasupra victimei, moment în care se dezechilibrează şi cade în zăpadă în apropierea victimei. Imediat după ce Rusu Marius şi Otovoş Ioan Ovidiu încetează să mai lovească victimă, apare venind în fugă şi Anghel Paul care se îndreaptă direct către victimă aflată la pământ şi pe care o loveşte cu pumnii şi cu picioarele tot în zona capului”, au mai precizat procurorii.

YouTube video

Potrivit Parchetului, „moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe, consecutivă unor plăgi tăiate-înţepate la nivelul membrelor inferioare cu secţiune de pachet vascular femural drept (arteră şi venă femurală)”. La autopsie s-au mai constatat leziuni traumatice cranio-faciale şi la nivelul cotului stâng care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi cădere pe un plan dur neregulat, dar acestea ”nu au intervenit în determinismul decesului”.

Rusu Marius a fost eliberat condiţionat în luna mai 2018, după aproape 10 ani de închisoare. Rusu Marius a fost condamnat în 2010, la 13 ani de închisoare, pentru tentativă de omor şi tentativă de omor deosebit de grav. Potrivit deciziei de la Judecătoria Deva, bărbatul a beneficiat de 408 de zile câştigate potrivit legii privind recursul compensatoriu şi de 96 de zile câştigate ca urmare a muncii prestate în perioada cât a fost închis. În lipsa legii privind recursul compensatoriu, condamnatul ar mai fi stat cel puţin 1 an la închisoare. Marius Rusu a efectuat aproape 10 ani de închisoare. Dacă nu primea cele 400 de zile de libertate ar mai fi stat cel puţin 1 an după gratii.

În 2010, Rusu Marius a fost condamnat, definitiv, pentru faptele din 2008, la un total de 22 de ani şi 6 luni pentru trei infracţiuni: 9 ani pentru tentativă de omor, 12 ani şi 6 luni pentru tentativă de omor deosebit de grav, 1 an de închisoare pentru port ilegal de armă albă în public. Ulterior, a fost contopită şi pedeapsa de 4 ani de închisoare pentru tâlhărie, din 2008. Instanţa a aplicat pedeapsa cea mai mare şi un spor de 6 luni, rezultând, în final, condamnarea de 13 ani.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LIVE VIDEO | Parada portului popular la Festivalul Internațional de Folclor din Aiud: Participă ansambluri folclorice din 9 țări

Bera Larisa

Publicat

în

LIVE VIDEO | Parada portului popular la Festivalul Internațional de Folclor din Aiud: Participă ansambluri folclorice din 9 țări Festivalul Internațional de Folclor Aiud, a ajuns la cea de-a XII-a ediție, și se desfășoară în perioada 25- 28 iulie 2024. Municipiul Aiud este gazda a peste 300 de dansatori și interpreți, membri ai ansamblurilor folclorice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea