Rămâi conectat

Ştirea zilei

OFICIAL: Cauzele incendiului devastator de la SOLINA ROMÂNIA SRL

Ziarul Unirea

Publicat

în

A fost stabilită cauza incendiului care a mistuit fabrica de condimente SOLINA România, din Alba Iulia, de la începutul lunii februarie.

”Având în vedere amploarea incendiului precum şi faptul că incendiul a avut cauze tehnice neclare care nu au putut fi determinate imediat după stingerea incendiului, a fost desemnată o comisie de cercetare şi stabilire a cauzei de incendiu din specialişti care au participat efectiv la intervenţie, care cunoşteau obiectivul precum şi personal care a desfăşurat activităţi specfice în vederea emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu.

Locul unde s-a iniţiat incendiul a fost stabilit ca fiind depozitul de materii prime.

Pe baza celor constatate la faţa locului au fost stabilite cauze de natură electrică.

Astfel, cauza de incendiu cea mai probabilă a fost stabilită ca fiind un scurt circuit electric produs în zona conductorilor de alimentare a unui electrostivuitor de marfă.

Ulterior, s-au aprins masele plastice din izolaţia conductorilor electrici care au aprins mai departe materialele combustibile existente în apropiere”, a transmis ISU Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Claudiu Petruț, tânărul din Alba care și-a licitat porumbeii pentru a construi o casă unei familii nevoiașe: „Cred că dai cu o mână și primești cu cealaltă. Mă simt împăcat sufletește”

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Claudiu Petruț, tânărul din Alba care și-a licitat porumbeii pentru a construi o casă unei familii nevoiașe: „Cred că dai cu o mână și primești cu cealaltă. Mă simt împăcat sufletește” Într-o recentă apariție la Radio Unirea FM, Claudiu Petruț, tânărul din Alba cunoscut pentru gesturile sale de caritate, a vorbit despre proiectul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea