VIDEO: Brudina de la Blandiana, ce pune viața cetățenilor în pericol, va deveni în curând istorie. A fost lansată licitația pentru construirea podului peste Mureș
Primăria Blandiana a lansat licitația pentru atribuirea lucrărilor necesare construirii podului peste Mureș, obiectiv ce va fi edificat între Acmariu și Balomir și care va lega comuna Blandiana de comuna Șibot.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și este estimat la 8,29 de milioane de lei, TVA inclus. Podul reprezintă șansa locuitorilor din Blandiana la civilizație, dar și șansa să renunțe definitiv la arhaicele brudine, un fel de platforme plutitoare neomologate care sunt folosite de localnici de aproape 40 de ani, în absența unui pod peste râul Mureș.
Totodată, podul va ușura viața celor care fac naveta la Cugir, Sebeș, Alba Iulia și care, din cauză că iarna nu prea pot trece cu brudina, sunt nevoiți să ocolească kilometri buni, lucru care le diminuează substanțial veniturile și le fură ore din zi.
”Necesitatea modernizării infrastructurii rutiere și construcția podului peste râul Mureș vine din nevoia de a crea o infrastructură de drum destinată unui trafic local ușor cu acces facil către DN81, fiind cea mai scurta rută ce asigură accesul direct al cetățenilor comunei Blandiana cu ruta de transport național și totodată cu așezări urbane ce constituie poli de dezvoltare economică (Sebeș, Cugir, Alba Iulia).
În acest moment, traversarea râului se efectuează cu o ambarcațiune plutitoare ce pune în pericol viața cetățenilor. Astfel, construirea podului reprezintă principala necesitate a autorității locale în ceea ce privește infrastructura de acces.
Oportunitatea construirii podului este asigurată de finanțarea din Programul Național de Dezvoltare Locală 2017 – 2020”, se arată în caietul de sarcini. Achiziția implică construcția unui pod peste râul Mureș în lungime de aproximativ 122 de metri prevăzut cu 3 deschideri (3×40,75m) cu lucrări de sprijinire prin realizare de ziduri de sprijin din pământ armat cu geogrile. Lucrarea prevede realizare de trotuare și sistem de iluminat, dar și lucrări aferente scurgerii apelor pluviale, guri de scurgere, șanțuri, lucrări de semnalizare și siguranța circulației.
Termenul de finalizare este 2020. Cel mai probabil lucrările efective vor fi demarate în această vară, după finalizarea procedurii de licitație.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Claudiu Petruț, tânărul din Alba care și-a licitat porumbeii pentru a construi o casă unei familii nevoiașe: „Cred că dai cu o mână și primești cu cealaltă. Mă simt împăcat sufletește”
VIDEO | Claudiu Petruț, tânărul din Alba care și-a licitat porumbeii pentru a construi o casă unei familii nevoiașe: „Cred că dai cu o mână și primești cu cealaltă. Mă simt împăcat sufletește” Într-o recentă apariție la Radio Unirea FM, Claudiu Petruț, tânărul din Alba cunoscut pentru gesturile sale de caritate, a vorbit despre proiectul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
8 august – Ziua Internaţională a Pisicii. Curiozități despre prietenii blănoși care ne bucură viața de peste 9.000 de ani
-
Opinii - Comentariiacum o zi
11 august 1456, ziua în care Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, se stinge din viață. A fost înmormântat la Alba Iulia, iar pe piatra sa funerară stă înscris ”S-a stins lumina lumii”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
9 august – Ziua internațională a grădinilor zoologice și a parcurilor
-
Sportacum 2 zile
ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 3-1 (0-0) | Revanșă amicală după eliminarea din cupă
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
12 august: Ziua Internațională a Tineretului. Ce semnificație are această zi și cum a ajuns să fie celebrată
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Veta Biriș, doamna muzicii populare din Alba, își aniversează ziua de naștere: Celebra interpretă împlinește 75 de ani