Camara şi C. Cornea şi-au reziliat contractele cu FC Unirea Alba Iulia
Din pricina problemelor financiare, divizionara secundă din Cetatea Marii Uniri a mai pierdut doi jucători în aceste zile. Este vorba de mijlocaşul Cornel Cornea (30 ani) şi fundaşul Yamoudou Camara (24 ani). Dacă primul oricum nu mai intra în calculele antrenorului Stelian Gherman pentru retur, viaţa nesportivă a acestuia atârnând în balanţa prestaţiilor sale (9 partide în tur, un gol din penalty), în schimb apărătorul de culoare a reprezentat o piesă de bază a defensivei „alb-negrilor” în prima parte a campionatului, când a jucat 12 întâlniri, făcând un cuplu excelent cu Bumbac. Ambii fotbalişti, la fel ca şi George Petcuţ (ajuns la Poli Timişoara) au renunţat la ratele cuvenite pe lunile noiembrie şi decembrie, un total de aproximativ 5000 de euro şi au plecat implicit gratis.
Dacă ex-bistriţeanul Cornel Cornea s-a antrenat timp de o săptămână la Alba Iulia până la rezolvarea situaţiei, în schimb francezul nu s-a mai prezentat în anul 2012 sub comanda lui Gherman. Jucătorul format la AS Nancy era nemulţumit din pricina restanţelor acumulate, iar clubul nu a avut bani pentru procurarea biletelor de avion. În vara trecută, Y. Camara îşi încheiase conturile cu FC Unirea Alba Iulia şi s-a pregătit cu Ceahlăul Piatra Neamţ. În cele din urmă însă, Y. Camara a semnat un nou contract pentru un an şi jumătate cu Unirea, unde venise în ianuarie 2011, valabil pentru un sezon şi jumătate. „Fotbalistul şi-a exprimat dorinţa fermă să plece. Am discutat şi cu el şi cu impresarul său pe această temă, Era dificil să-l capacităm în condiţiile în care noi ne desfăşurăm activitatea momentan. Cred că este cel mai bun lucru pentru ambele părţi„, a declarat preşedintele unirist Mihai Dăscălescu.
*Ionuţ Şerban – înlocuitorul francezului
Mutarea respectivă are la bază şi înregimentarea fundaşului Ionuţ Şerban (28 ani, CS Deva), o variantă mai puţin costisitoare, raportat la pretenţiile financiare. Momentan FC Unirea Alba Iulia are în centrul devensivei trei jucători experimentaţi, Bumbac, I. Şerban şi M. Pistol (ultimul accidentat de două luni) şi doi juniori, Schuller şi I. Stan. Altfel, un alt nou-venit, mijlocaşul Voicu Florea se antrenează pe „Cetate”, însă o uşoară indisponibilitate face incertă utilizarea sa în primul amical al iernii, miercuri, la ora 15.30, pe terenul doi al stadionului albaiulian. Echipierii unirişti au câte două antrenamente zilnice şi încă un joc de verificare, sâmbătă, 4 februarie, tot acasă cu FC Cisnădie, echipă pregătită de Ştefan Fogoroşi.
Dan HENEGAR
Foto Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
14 martie 2025 | Virgiliu Gheorghe, invitatul primei conferințe organizate de ASCOR Alba Iulia în Postul Mare: Eveniment găzduit de Aula Mare „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie
14 martie 2025 | Virgiliu Gheorghe, invitatul primei conferințe organizate de ASCOR Alba Iulia în Postul Mare: Eveniment găzduit de Aula Mare „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie În perioada Postului Sfintelor Paști 2025, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, o serie de […]