Solina Romania, primii pași pentru reluarea business-ului de la Alba Iulia, la 6 zile după nefericitul eveniment
Solina Romania, primii pași pentru reluarea business-ului de la Alba Iulia, la 6 zile după nefericitul eveniment.
Echipa de management Solina Romania, împreună cu managementul grupului francez Solina, a demarat acțiuni care au ca și obiectiv principal reluarea activităților de vânzare, producție și logistice ale companiei.
Astfel, în cursul zilei de Miercuri, 6 Februarie, Solina a concretizat închirierea unui spațiu pentru depozitare, adecvat specificului companiei, localizat în Alba Iulia, activitățile de reaprovizionare și depozitare propriu-zise fiind deja reluate.
În ceea ce privește activitatea de producție, aceasta va fi transferată parțial către alte locații din cadrul Grupului (fabrici din Franța și Belgia), fiind susținută atât de către colegii din respectivele locații, cât și de către echipe de specialiști din România. Principalele funcțiuni implicate în acest sens, vor fi Producția, R&D (Cercetare / Dezvoltare) și Calitatea.
În paralel, sunt analizate alternative pentru demararea activității de producție la nivel local, cu scopul precis de a deservi în continuare portofoliul de clienți, în cele mai bune condiții.
Conținutul bazelor de date ale companiei a fost recuperat cu succes, acest aspect facilitând reluarea activităților administrative, de producție și depozitare. Astfel, începând de Luni, 11 Februarie, vom fi în măsura de a confirma clienților noștri datele de producție și de livrare ale comenzilor.
Conducătorii grupului francez Solina au confirmat demararea activităților de reconstrucție a fabricii la Alba Iulia, în cel mai scurt timp, pe același amplasament.
Referitor la asumarea responsabilității companiei față de angajați, întregii echipe Solina Romania i s-a oferit siguranța locului de muncă și perspectiva viitorului.
Echipa Solina Romania dorește să mulțumească pe această cale tuturor partenerilor, autorităților, colegilor din cadrul Grupului, comunității de afaceri și comunității locale, pentru înțelegerea situației actuale, sprijinul și solidaritatea de care au dat dovadă de-a lungul acestor zile.
În numele SOLINA ROMANIA,
Ciprian GRĂDINARIU,
Country Manager
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accidentul AVIATIC de la Vurpăr, din 2024: Pilotul aeronavei a confundat terenul de zbor și a aterizat într-un câmp de lucernă
Accidentul AVIATIC de la Vurpăr, din 2024: Pilotul aeronavei a confundat terenul de zbor și a aterizat într-un câmp de lucernă Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) a finalizat raportul final privind accidentul aviatic ce a avut loc în 28 aprilie 2024 în zona terenului de zbor de la Vurpăr, comuna […]