Probe reprezentând interceptări tehnice ale unor inculpați, anulate de către Tribunalul Alba într-un dosar instrumentat de DIICOT
Probe reprezentând interceptări tehnice anulate de către Tribunalul Alba într-un dosar instrumentat de DIICOT
Tribunalul Alba a anulat toate probele privind supravegherea tehnică dintr-un dosar instrumentat de DIICOT – Structura Centrală şi trimis în judecată în octombrie 2018. În dosar sunt inculpaţi un inginer de la Direcţia Silvică Alba şi alte două persoane fizice.
Instanţa de judecată a admis excepţia invocată de doi dintre inculpaţi şi a constatat ”nulitatea absolută a procedeului probator al punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică doar în ce priveşte dispoziţiile referitoare la inculpaţii Rîşteiu Traian Constantin şi Palamaru Mihai, încuviinţate, reînnoite şi după caz prelungite de căre Tribunalul Alba”.
Decizia judecătorului de cameră preliminară, de îndepărtare a probelor, a fost luată în baza deciziei nr. 22/18.01.2018 a Curţii Constituţionale. Potrivit acestei decizii, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din C. pr. pen. şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma ”excluderea probei”, din cuprinsul lor, se înţelege şi eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei. Al treilea inculpat din dosar se numeşte Ioaneş Florina.
”În temeiul art. 102 alin. 2 Cod procedură penală, exclude din materialul probator toate procesele verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică. În conformitate cu Decizia nr. 22/18.01.2018 a Curţii Constituţionale dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere mai sus menţionate, precum şi eliminarea redării conţinutului acestor mijloace de probă din cuprinsul rechizitoriului nr. 2958/D/2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală (eliminare fizică).
Măsura va fi adusă la îndeplinire de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, căruia, după epuizarea etapelor prevăzute de art. 346 Cod procedură penală, i se va trimite dosarul în acest scop, urmând a fi restituit instanţei de judecată”, se precizează în dispozitivul deciziei judecătorului de la Tribunalul Alba, din 4 februarie 2018. Magistratul a mai dispus comunicarea încheierii către DIICOT pentru ca procurorul competent să precizeze judecătorului de cameră preliminară, în 5 zile de la comunicare, dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată, ori solicită restituirea cauzei.
În minuta postată pe site-ul Tribunalului Alba se face referire şi la încheierile care au stat la baza interceptărilor telefonice realizate în cauză: ”încheierea nr. 9/I/2013 pronunţată de Tribunalul Alba la data de 15.01.2013 în dosar nr. 9/I/2013 prin care s-a autorizat în baza art. 911, 914, 915 din Vechiul Cod de procedură penală, interceptarea şi înregistrarea pentru 30 de zile a convorbirilor sau comunicaţiilor, înregistrarea audio-video în mediul ambiental, localizarea, sens în care s-a emis autorizaţia nr. 7/15.01.2013. Încheierea nr. 52/I/2013 din 13.02.2013 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 52/I/2013 prin care s-a prelungit autorizaţia nr. 7/15.01.2013. Încheierea nr. 104/I/2013 din 01.04.2013 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 104/I/2013, prin care s-a reînnoit autorizaţia nr. 7/15.01.2013, (doar cu privire la convorbirile telefonice)”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accidentul AVIATIC de la Vurpăr, din 2024: Pilotul aeronavei a confundat terenul de zbor și a aterizat într-un câmp de lucernă
Accidentul AVIATIC de la Vurpăr, din 2024: Pilotul aeronavei a confundat terenul de zbor și a aterizat într-un câmp de lucernă Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) a finalizat raportul final privind accidentul aviatic ce a avut loc în 28 aprilie 2024 în zona terenului de zbor de la Vurpăr, comuna […]