Rămâi conectat

Politică Administrație

Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu: Salariile din sănătate s-au triplat faţă de acum 10 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Decizia PSD, de a creşte substanţial salariile din sănătate, a stopat exodul medicilor şi a asistenţilor către ţările vestice din Uniunea Europeană. România nu-şi poate permite să pregătească medici pe banii românilor, iar apoi aceştia să presteze pentru alte state. Nu-mi pot imagina acum o Românie în care salariile medicilor să nu crească anual. Este vorba de recunoștință, de respect, de muncă.

Prin creșterea substanțială a salariilor din sistemul de sănătate dar și deblocarea posturilor – s-au angajat/înființat peste 5000 de noi locuri de muncă în acest domeniu – PSD reconfirmă determinarea sa politică de a găsi, cu maximă prioritate, soluții la problemele din sănătate.

Iar situația din domeniul sănătății demonstrează diferența de viziune dintre PSD și PDL. În guvernarea PSD, salariul mediu net din sănătate a ajuns la 3536 de lei (nov 2018) fiind cu 27% mai mare decât salariul mediu pe economie. În guvernarea PDL (actualul PNL), angajații din sănătate câștigau cu 9% sub nivelul salariului mediu pe economie de la acea vreme.

În aceste condiții este de-a dreptul ridicolă tentativa propagandei PDL care încercă să submineze și să arunce-n derizoriul meritul actualei guvernări de a asigura salarii convingătoare cadrelor medicale, astfel încât să le facă să rămână în ţară.

Insistențele Opoziției și susținătorilor acesteia de a ”arăta” că degeaba au crescut salariile medicilor, este un puternic indiciu că n-au nici viziune și nici soluții pentru domeniul sănătății; altfel spus, sunt toate șansele ca sistemul medical să se reîntoarcă la situația și problemele de acum 8-10 ani, când se închideau sau desființau spitale, dacă actuala opoziţie ar reveni la guvernare. Pentru binele României, sperăm ca măcar vechii liberali să  ocupe fotoliile majoritare în Guvern, iar vechii PDL-ști să rămână unde e locul – la groapa de gunoi a istoriei politice.

 

Ioan Dîrzu

Deputat PSD de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO: Muzeul Național Brătianu vizitat de echipa PNL Sebeș

Ziarul Unirea

Publicat

în

Muzeul Național Brătianu vizitat de echipa PNL Sebeș Sâmbătă, 31 august 2024, 50 de reprezentanți ai organizației liberale din Sebeș conduse de către primarul Dorin Nistor, au efectuat o vizită la Muzeul Național Brătianu din localitatea Ștefănești – Argeș. Vizita, la care au participat toate categoriile de gen și vâstă din cadrul organizației dar cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea