FOTO: 15 Ianuarie – Ziua Culturii Naţionale şi ziua marelui poet, Mihai Eminescu, la Liceul Teoretic Teiuș
15 ianuarie are pentru elevii și profesorii Liceului Teoretic Teiuș, la fel ca pentru toți românii, o dublă semnificaţie: a devenit de nouă ani Ziua Culturii Naţionale, sărbătoare propusă de Academia Română în urmă cu zece ani şi aprobată legislativ de Parlamentul României din 2010 şi ziua de naştere a uneia dintre personalitățile marcante ale literaturii române, nimeni altul decât “poetul nepereche”, Mihai Eminescu.
Citește și: Mihai Eminescu data naşterii • Mihai Eminescu biografie pe scurt • Mihai Eminescu opere, cărți, poezi • Mihai Eminescu scurt referat
Proiectul „Mihai Eminescu și noi” are ca obiectiv reanimarea patriotismului prin promovarea culturii și valorilor naționale. Prima activitate a fost derulată astăzi, la Casa de cultură a oraşului Teiuş, participanţi fiind elevi de la gimnaziu şi liceu, sub coordonarea doamnelor profesoare Ionela Staicu, Octavia Turean, Romina Pop şi Ana Breaz. La activitate au fost prezenţi dl director al Liceului Teoretic Teiuş, prof. Marius Cosmin Pintea, dl. primar, dr. ing. Mirel Vasile Hălălai. Din partea bibliotecii oraşului, dna Luminiţa Ciorbea, din partea Casei de cultură, dna Cristina Man şi din partea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, dna Veronica Cibu.
Au avut loc recitări din opera lui Eminescu, realizate de elevii de la generală, recitări din propriile creaţii ale elevilor de la liceu,care au avut ca tematică personalitatea lui Eminescu, prezentări PP, curiozităţi din viaţa poetului, interpretări pe linie melodică a unor creaţii ale lui Eminescu, desene, picturi şi nu în ultimul rând, un concurs care a vizat cunoştinţele elevilor de liceu despre marele scriitor. La final s-au oferit premii câştigătorilor, atât celor de la gimnaziu, cât şi de la liceu.
Citește și: 15 ianuarie 1850, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României
A fost aleasă această dată datorită naşterii lui Mihai Eminescu în 15 ianuarie, el fiind “omul complet al culturii româneşti”, cum afirma Constantin Noica. Dubla semnificaţie ne trimite spre o reflecţie profundă asupra identităţii noastre culturale, într-o lume destul de superficială, centrată de multe ori pe latura economică, este o provocare şi pentru cadrele didactice şi pentru elevi, de altfel pentru orice persoană care se respectă. Fără o poziţionare a culturii la un nivel ridicat, orice popor îşi pierde identitatea.
Pe de altă parte, sunt 169 de ani de la naşterea scriitorului şi 130 de la moartea sa. Eminescu este un romantic desăvârșit și un spirit demiurgic ce are capacitatea de a transforma tot ce atinge într-un lirism pur al esențelor. Dacă privim lirismul eminescian din perspectiva comparativă a istoriei literare și ținând cont de criteriul cronologic, poetul ar face parte din ceea ce, în Italia și în Europa, poartă numele de a doua generație romantică, el fiind un romantic întârziat, datorită apariţiei operelor sale în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nu în prima jumătate.
În zilele următoare alte activităţi ale proiectului se vor desfăşura la grădiniţă şi la ciclul primar.
În loc de încheiere, redăm o strofă din creaţia elevei Alina Opriţa, din clasa a XI-a Real: ”Romantic în scurt timp a devenit/ În creaţiile lui ne-a oferit/ Dragostea cea interioară/ Ce-o purta iubitei ţară!”
[nggallery id=6667]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii