Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

IPJ Alba: Cum se intervine în cazurile de violenţă domestică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

De asemenea, sesizează structurile specializate ale Poliției Române sau ale altor instituții în situația în care, în urma verificării sesizării, sunt constatate și alte fapte incriminate, obținând probe, după caz


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Oferte din SUA și Franța pentru creșterea capacității de producție a muniției de tip NATO la UM Cugir

Unirea Ziarul

Publicat

în

Oferte din SUA și Franța pentru creșterea capacității de producție a muniției de tip NATO la UM Cugir România face pași timizi pentru a crește producția de muniție de tip NATO. Cererea pe piața internațională a crescut semnificativ după invazia Rusiei în Ucraina, dar sunt cereri și la nivelul Armatei Române. Una dintre cele mai […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea