AJUNUL CRĂCIUNULUI: Obiceiuri și superstiții la români. Sfințirea mesei de Ajun și vestirea Nașterii Domnului
AJUNUL CRĂCIUNULUI: Obiceiuri și superstiții la români. Sfințirea mesei de Ajun și vestirea Nașterii Domnului
În tradiția populară, Ajunul Crăciunului, este sărbătoare sfârșitului de an, patronată de moș Ajun. La sate, îndeosebi, tradițiile și obiceiurile zilei sunt păstrate cu sfințenie și în zilele noastre.
Despre moș Ajun se spune că ar fi fost frate geamăn cu moș Crăciun, deoarece seamănă între ei ca două picături de apă. Totodată, se știe despre moș Ajun că ar fi fost ultimul dintre apostoli. De asemenea, moș Ajun este cel care a poruncit să se dea flăcăilor colaci, să se umble cu colindatul și să li se dăruiască florinți de la părinți.
Conform tradiției Maica Domnului înainte de a naște a cerut ajutor lui moș Ajun, dar acesta, considerându-se prea sărac, a trimis-o către fratele său mai înstărit – moș Crăciun. Astfel Fecioara Maria a născut în staulul al cărui stăpân era moș Crăciun.
Citește și: Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
Se zice, din timpuri vechi, că în noaptea de Ajun nu e bine să dormi pe paie sau prin fân în grajdul animalelor, fiindcă în această noapte boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos care s-a născut în iesele și pe care aceștia l-au încălzit cu suflarea lor.
Pentru Ajunul Crăciunului, gospodinele au anume de pregătit covrigi, colaci – care, în tradiția populară, trebuie să amintească de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse aparținând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului și căreia i-au fost tăiate mâinile. Colacii sunt pregătiți pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor. Covrigii sunt dați colindătorilor copii.
De asemenea, se pregătesc turtele, care se mai numesc și ”scutecele Domnului”, amintind de cele care au fost folosite la nașterea Mântuitorului. Acestea sunt presărate din timp cu apă călduță, cu zahăr pisat, amestecat cu nucă sau cu sămânță de cânepă. În seara de Ajun, stăpâna casei merge în ”casa mare”, așează pe masa de sub icoană o sticlă de vin roșu, la dreapta sticlei farfuria cu turte, o altă farfurie cu bob, perje (prune) fierte, iar în cele patru colțuri ale mesei câte un colac. Între cei din partea dreaptă se pune câte un fuior de cânepă despre care, spun unii, că ar fi barba lui Moș Crăciun.
Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste până ce preotul nu binecuvântează masa, nu gustă din felurile de mâncare și nu cinstește un pahar cu vin. La plecare, părintele ia banii de sub fața de masă, doi colăcei și o parte din vinul din sticlă, iar dascălii poartă traistele de colaci.
Sfințirea mesei de Ajun și vestirea Nașterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoți și însoțitorii acestuia. În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să se ajuneze până se ivește prima stea de seară, care amintește de steaua observată de magii de la Răsărit. Până atunci nu trebuie să se mănânce nimic și astfel omul va fi sănătos, va avea mult noroc și va fi mai demn pentru Sfânta Împărtășanie.
Citește și: Mesaje de Crăciun. Felicitări și Urări de Sărbători
În seara lui Ajun, stăpânii caselor au datoria să adune de prin sat toate lucrurile împrumutate pentru că locul lor este acasă. De asemenea, fetele nemăritate roagă mamele să-l determine pe preot să zăbovească un timp pe laiță și să mănânce câte ceva, ca astfel pețitorii lor să nu întârzie. Femeia care se ocupă de colacii pentru Crăciun se duce în grădină sau în livadă și cu mâinile pline de aluat spune: ”măr, astfel rodnic să fii cum stă aluatul pe mâinile mele”. Alte gospodine, după ce dau pâinea în cuptor, nu uită imediat să spună: ”cum e cuptorul, lopata plină de pâine, așa să fie copacii, pomii plini de poame”.
În pregătirea Ajunului Crăciunului sunt implicați și copiii, care, se pregătesc pentru a umbla cu colindatul.
Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioși și buni la suflet.
O superstiție ne învață că în noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa nimănui pentru că ne va zbura norocul din casă.
Un obicei care se întâlnește în multe regiuni ale țării este ca în ziua de Ajunul Crăciunului, preotul, dar și cântăreții bisericești să umble cu icoana nașterii lui Iisus Hristos.
Alte obiceiuri în seara dinaintea Crăciunului sunt următoarele:
- Se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun;
- În ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăștie prin casă, aceste surcele se numesc “pui”;
- Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meragă bine și să nu le piardă la roit;
- Gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea și în anul următor;
- La ajunul Crăciunului se pune puțină otavă pe masă, care după sărbători se va da vacilor să o mănânce, astfel le va merge bine și se vor înmulți;
- În ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoși tot anul, etc.
În unele locuri există obiceiul conform căruia fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul.
În alte regiuni ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate, astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă.
Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se încă atât la sate, cât și la orașe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Data pentru un posibil nou tur I al alegerilor prezidențiale, anunțată de președintele Autorității Electorale Permanente
Data pentru un posibil nou tur I al alegerilor prezidențiale, anunțată de președintele Autorității Electorale Permanente Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat vineri, 29 noiembrie 2024, faptul că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi organizat pe 15 decembrie 2024, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2024. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum o zi
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Actualitateacum 6 ore
29 noiembrie: Ziua Infanteriei Marine Române
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte