Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Atenționare ANM: Precipitaţii mixte în Transilvania, Oltenia, Muntenia şi Maramureş

Mondoc Adriana

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare de precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, valabilă până marţi, la ora 12.00 pentru Transilvania, estul Olteniei, jumătatea de vest a Munteniei şi Maramureş.

Astfel, potrivit meteorologilor, de luni, de la ora 12.00 până marţi, la ora 12.00 vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune un nou strat de zăpadă.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

„În intervalul menţionat în nordul şi în estul Olteniei, în jumătatea de vest a Munteniei, Transilvania, Maramureş, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat nou de zăpadă, în general între 10 şi 20 de centimetri”, se arată în informarea ANM.

Luni, în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi viteze de 70 – 80 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită.

Temporar în estul, centrul și sud-estul țării, pe arii restrânse va fi polei sau ghețuș.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”?

Unirea Ziarul

Publicat

în

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea