Rămâi conectat

Politică Administrație

PSD avariat serios de problemele interne, PNL nu reușește sa-și revină. Pro România în creștere ușoară. USR și Cioloș nu conving – SONDAJ CURS

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

Cel mai nou sondaj – de tip Omnibus (noiembrie-decembrie) al Centrului de Sociologie Urbana și Regională (CURS) a fost dat publicității. Sondajul a fost realizat în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie pe un eșantion național de 1067 de persoane la domiciliul respondenților.

Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PSD-ul continuă să domine scena politică cu 33%, urmat la mare distanță de PNL cu 20%, urmate de ALDE și Pro România cu câte 9% și USR cu 7%. Urmează un pluton de partide cu cifre relativ egale UDMR cu 6%, Mișcarea România Împreună (între timp Dacian Cioloș a anunțat că numele partidului său este PLUS) și PMP cu 5%. Restul partidelor se situează sub pragul electoral, dar sunt de remarcat revigorarea UNPR condus de Gabriel Oprea și apariția în clasament a Partidul Realitatea format în jurul Realitatea TV.

Pentru prima dată de la alegerile parlamentare PSD se confruntă cu o cădere semnificativă. Pe fontul problemelor interne care au dus la îndepărtarea din conducere și chiar la excluderea unor importanți lideri, intenția de vot pentru social-democrat a scăzut cu patru procente în doar două luni, după ce anterior reușise să se mențină la cote înalte cu pierderi minime. În aprilie PSD era la 39%, în iunie la 37%, în septembrie tot la 37%. În noiembrie a alunecat la 33%.

Liberalii par să nu se regăseacă și își continuă descreșterea într-un ritm lent… dar sigur Dacă în mai, liberalii aveau 25%, în iulie au scăzut la 24%, iar septembrie au ajuns la 22%. În noiembrie PNL a căzut la pragul psihologic de 20 la sută.

ALDE staționează la 9% și se consolidează. Dacă în cercetările de tip Omnibus din mai și iunie partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu era cotat cu 8%, în septembrie s-a atins cota de 9 la sută pe care o păstrează și acum.

Surpriza o reprezintă Pro România înființat și condus de Victor Ponta. Dacă în aprilie partidul abia înființat era cotat cu doar 3%, în iunie a atins pragul de 5% pentru ca în septembrie să urce la 6%. În acest moment a ajuns la 9%, semn că este principalul beneficiar al problemelor care macină PSD-ul.

USR-ul pare să plătească pentru mișcările haotice din ultima perioadă și tensiunile interne. Dacă în luna aprilie era cotat la 6%, au urcat la 7% în iunie, iar în septembrie au atins cota de 8%. În noiembrie revin la 7 la sută.

Un caz aparte îl reprezintă partidul lui Dacian Cioloș. Acum el se numește PLUS (Partidul Libertății, Unității și Solidarității), după ce aproape tot anul a defilat sub titulatura MRÎ (Mișcarea România Împreună). MRÎ avea în aprilie 3%, în iunie 5% și la fel și în septembrie. Sfârșitul anului prinde MRÎ tot la pragul de 5 la sută. Doar următoarea cercetare de la începului anului viitor ne va arăta dacă rebrenduirea va prinde sau nu.

PMP-ul se menține peste pragul electoral, în timp ce UDMR înregistrează o ușoară creștere.

Studiul CURS de tip Omnibus a avut loc în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie, cu interviuri realizate la domiciliul celor intervievați. De asemenea, conform casetei tehnice, studiul s-a desfășurat pe un eșantion național de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3%, cu datele ponderate în funcție de vârstă, la un nivel de încredere de 95%.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Cresc tarifele pentru serviciile de pază prestate de Poliția Locală din Alba Iulia: Proiectul, pe masa consilierilor locali

Bera Larisa

Publicat

în

Cresc tarifele pentru serviciile de pază prestate de Poliția Locală din Alba Iulia: Proiectul, pe masa consilierilor locali În ședința ordinară din data de 30 ianuarie 2025, consilierii locali vor avea de aprobat proiectul privind majorarea tarifelor serviciilor de pază oferite de poliția locală Alba Iulia.  Citește și: VIDEO | „Turiști” în Alba Iulia: Poliția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea