AMENZI de peste 5.000 de lei pentru cei ce nu respectă regulile pentru folosirea petardelor și a pocnitorilor
Anumite articole pirotehnice nu pot fi folosite decât de persoanele cu vârsta de peste 16 ani și doar în anumite condiții, după cum stabilește legislația în vigoare. Persoanele care încalcă regulile privind deținerea și utilizarea obiectelor pirotehnice riscă amenzi de peste 5.000 de lei.
Totodată, documentul stabilește și categoriile de articole pirotehnice ce pot fi folosite de către cei cu vârsta de cel puțin 16 ani. Astfel, conform actului normativ, aceste persoane pot deține și utiliza materiale pirotehnice de divertisment ce prezintă un risc scăzut și un nivel de zgomot neglijabil.
Celelalte categorii de materiale pirotehnice pot fi folosite exclusiv de către pirotehnicieni. Potrivit Hotărârii nr. 95/2011, din categoria articolelor pirotehnice ce pot fi utilizate „în exterior, în spaţii restrânse şi (…) exclusiv de către pirotehnicieni” fac parte și petardele, bilele pocnitoare sau pocnitorile săltărețe.
Nerespectarea acestor prevederi legale, adică cea legată de vârsta minimă a utilizatorilor și cea privind categoriile de materiale pirotehnice ce pot fi folosite de către aceștia, reprezintă, după cum stabilește Legea nr. 126/1995, o contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 5.000 și 7.500 de lei.
Unele dintre aceste articole pirotehnice, mai exact, cele care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil, pot fi folosite în spații restrânse sau chiar și în interiorul locuințelor. Concret, în această categorie se încadrează focuri bengale, chibrituri bengale, beţişoare bengale, pocnitori de Crăciun, jerbe, granule scânteietoare, chibrituri detonante, pocnitori pentru petreceri, şerpi, scântei, pocnitori cu confeti și bobiţe explozive.
Suplimentar, persoanele suficient de mari pentru a utiliza articolele pirotehnice o pot face “numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului”. De asemenea, aceste materiale nu se pot utiliza:
- între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
- la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la patru niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste patru niveluri;
- la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
- la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
- în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
- pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
- la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Persoanele, fie ele fizice sau juridice autorizate, care încalcă una dintre restricțiile de mai sus la utilizarea articolelor pirotehnice de divertisment riscă amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 de lei.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 23 de ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi