COMUNICAT DE PRESĂ – Soluții pentru dezvoltarea mobilității urbane durabile în Zona Urbană Funcțională a Municipiului Alba Iulia
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat vineri, 23 noiembrie 2018 un eveniment regional de diseminare a acțiunilor privind mobilitatea și transportului durabil în Zona Urbană Funcțională a Municipiului Alba Iulia, formată din Municipiul Alba Iulia și șapte localități rurale: Ciugud, Ighiu, Cricău, Galda de Jos, Sântimbru, Întregalde și Mihalț.
Organizat ca parte a proiectului de cooperare transnațională CHESTNUT – “Elaborarea CompreHensivă a Planurilor Strategice pentru Transport Urban Durabil”, evenimentul a reunit peste 20 de reprezentanți ai autorităților publice locale, instituțiilor județene cu atribuții în domeniul mobilității urbane, operatorilor de transport și ONG-urilor cu experiență în domeniul mobilității și a avut ca obiectiv prezentarea schiței planului de mobilitate urbană durabilă propus pentru Zona Urbană Funcțională a Municipiului Alba Iulia.
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă de la nivelul Zonei Urbane Funcțională a Municipiului Alba Iulia (PMUD ZUF Alba Iulia) a fost elaborat după o metodologie comună pe care au aplicat-o şi ceilalţi 14 parteneri ai proiectului CHESTNUT, dorindu-se prin aceasta ca partenerii din cele 8 ţări reprezentate (Slovenia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Croaţia, Austria, România, Bosnia şi Herţegovina) să-şi transfere experienţa şi expertiza şi să contureze o abordare comună a mobilităţii.
PMUD pentru Zona Urbană Funcţională Alba Iulia este un document cadru care include prioritățile, țintele și măsurile propuse pentru dezvoltarea mobilității atât la nivelul Municipiului Alba Iulia cât și a celorlalte șapte localități amintite mai sus și abordează următoarele teme:
- Transportul public: planul oferă o strategie pentru a îmbunătăți calitatea, securitatea, integritatea și accesibilitatea serviciilor de transport public, acoperind infrastructura, materialul rulant și serviciile conexe.
- Transportul rutier: PMUD ZUF Alba Iulia abordează traficul staționar și în mișcare, iar măsurile propuse au ca scop optimizarea soluțiilor de utilizare a infrastructurii rutiere existente și îmbunătățirea situației în zonele identificate cu probleme, inclusiv amenjarea de parcări la nivelul ZUF Alba Iulia.
- Transportul nemotorizat: documentul include un pachet de măsuri de creștere a atractivității, siguranței și securității mersului pe jos și cu bicicleta la nivelul ZUF Alba Iulia. In cadrul proiectului au fost colectate date si au fost analizate infrastructurile existente fiind totodată formulate propuneri de îmbunătățire, fiind inclusiv analizată posibilitatea dezvoltării de noi rute, în afara celor de-a lungul rutelor de transport motorizat.
- Intermodalitatea: în vederea cresterii competitvitatii Zonei Urbane Funcționale a Municipiului Alba Iulia, PMUD analizează oportunitatea realizării unui centru de transfer multimodal la periferia acestei zone (Coșlariu/Sebeș) si identifică măsuri menite să fluidizeze traficul de la nivelul ZUF Alba Iulia.
- Siguranță rutieră: pe baza unei analize a problemelor principale de siguranță rutieră și a zonelor de risc de la nivelul ZUF Alba Iulia, în cadrul PMUD ZUF Alba Iulia au fost propuse o serie de acțiuni de îmbunătățire a siguranței rutiere.
- Managementul mobilității: PMUD ZUF Alba Iulia include acțiuni ce au în vedere măsuri de conștienizare a populației și promovarea unor modele de mobilitate durabilă la nivelul zonei funcționale Alba Iulia. În acest scop, trebuie implicați cetățenii, angajatorii, școlile și alți factori relevanți.
- Structura și capacitatea instituțională: prin transfer de cunoștințe si schimburi de experiență cu partenerii proiectului CHESTNUT, PMUD prezintă soluții pentru asigurarea unei planificări și coordonări corespunzătoare a mobilității la nivelul ZUF Alba Iulia.
Implementarea celor 42 de măsuri de mobilitate va fi realizată de către Municipiului Alba Iulia alături de cele șapte localități componente ZUF Alba Iulia, ADR Centru fiind răspunzător să asigure o bună coordonare și colaborare între aceste organizații.
Informații suplimentare privind PMUD ZUF Alba Iulia ori despre proiectul de cooperare transnațională CHESTNUT pot fi obținute de la Serviciul de Cooperare Externă/Dezvoltare Proiecte din cadrul ADR Centru, telefonic la 0358 401 276 Interior 466 sau prin e-mail: [email protected].
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 12 minute
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 15 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri