La Spitalul Ocna Mureș, reabilitare termică și gestionarea eficientă a energiei cu finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Astăzi, 1 noiembrie 2018, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, a fost semnat proiectul de finanțare, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, destinat îmbunătățirii gestionării energiei și reducerii consumurilor de energie de la Spitalul Orășenesc Ocna Mureș, având ca beneficiar direct această instituție medicală a orașului, iar ca beneficiari indirecți, pacienții și medicii.
Primarul Silviu Vințeler și directorul general ADR Centru, Simion Crețu, au semnat contractul pentru cererea de finanțare ”Creşterea eficienţei energetice în clădirea Spitalului Orăşenesc Ocna Mureş”, în prezența domnului Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, instituție care este principalul partener în proiectul ocnamureșean.
Valoarea totală a cererii de finanțare este de peste 1,3 milioane euro, suma nerambursabilă obținută fiind de circa un milion euro. Investițiile vor fi susținute prin Prioritatea de Investiții 3.1.B ce vizează îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice cu fonduri nerambursabile alocate prin Programul REGIO 2014-2020.
”În zona Ocna Mureș nu am avut foarte multe investiții din fondurile REGIO. Au fost atrase fonduri prin proiecte punctuale din mediul privat, dar edilii nu au beneficiat de resurse europene, situație foarte des întâlnită în cazul multor orașe mici. Nici bugetul acestora nu permitea derularea investițiilor, nici programele nu erau concepute de așa natură încât să permită eligibilitatea cheltuielilor. Situația s-a schimbat în această perioadă de programare, cât pentru localitățile urbane mici sunt alocate resurse publice pentru dezvoltare. Ne bucură interesul autorităților publice locale din Ocna Mureș pentru îmbunătățirea eficienței energetice pentru clădirile publice ocupate de instituțiile locale.
Pe de altă parte, este de menționat interesul edilitar pentru investiții în iluminatul public, dar și pentru dezvoltarea comunității locale urbane, prin proiecte integrate. Aceste inițiative sunt transpuse în cereri de finanțare pe axele 8 și 13 ale Programului REGIO. Orașul Ocna Mureș are nevoie de aceste investiții publice, are nevoie de resurse pentru dezvoltare și este importantă preocuparea pentru atragerea de fonduri, necesare proiectelor locale. Proiectul semnat azi va duce la scăderea facturilor de energie pentru clădirea Spitalului Orășenesc Ocna Mureș și va crește sigur confortul pacienților și al personalului”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Cererea de finanțare pentru proiectul ”Creşterea eficienţei energetice în clădirea Spitalului Orăşenesc Ocna Mureş” are ca obiectiv reabilitarea termică și creșterea eficientei energetice, pe lângă implementarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile și gestionarea inteligentă a consumurilor energetice. Toate acestea se realizează în scopul scăderii emisiilor poluante şi creșterii calităţii vieții în oraşul Ocna Mureş.
Clădirea Spitalului Orășenesc Ocna Mureș, are o suprafață construită desfășurată totală de 4.518 mp, iar proiectul prevede lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă, a sistemului de încălzire și producere a apei calde de consum. Vor fi derulate lucrări ce vizează instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu, lucrări de reabilitare a instalației de iluminat și măsuri conexe. Va fi reparat acoperișul tip terasă, inclusiv sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale.
Prin proiect se vor reface finisajele interioare în zonele de intervenție, se vor repara trotuarele de protecție, se vor crea facilități de acces, prin adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități. Între lucrările conexe sunt prevăzute procurarea și montarea de lifturi, lucrări specifice necesare obținerii avizului ISU, reabilitarea/modernizarea instalației electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate, lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare și lucrări de modernizare a instalației paratrăsnet.
Durata de derulare a investițiilor este prevăzută să se încheie la finalul lunii aprilie 2023, fiind necesare fonduri totale în valoare de circa 5,937 milioane lei (peste 1,3 milioane euro), din care aproape 4,64 milioane lei (peste un milion euro) fiind fonduri nerambursabile, restul provenind din contribuția beneficiarului.
”Orașul nostru este situat chiar la limita de nord-est a județului Alba. În urmă cu mulți ani a fost o emblemă a întregii regiuni, ca urmare a exploatării de sare și a marilor producători din zonă care utilizau sarea în produsele lor. Ponderea acestor activități s-a redus mult și acum sarea este mai degrabă folosită terapeutic sau în scop turistic. Totuși, prosperitatea orașului nostru este un obiectiv pe care ni l-am asumat și suntem deciși să pregătim proiecte de calitate, ca să atragem fondurile europene care completează resursele locale.
Am pregătit mai multe cereri de finanțare, pentru a investi banii publici în ceea ce s-a dovedit important pentru locuitori și, pentru că în perioada precedentă nu s-a făcut prea mare lucru, avem mult de recuperat. Suntem foarte interesați de orice investiție care asigură îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor. Acum transmitem un semnal bun medicilor și bolnavilor din zonă, privind faptul că investim fonduri europene în reabilitarea termică a Spitalului, pentru eficientizarea consumurilor de curent și gaz, precum și pentru reducerea costurilor publice.
Anticipăm că reabilitarea și modernizarea unității spitalicești va atrage noi cadre de specialitate și va asigura un act medical de calitate pentru pacienți. Suntem foarte bucuroși că pentru acest proiect am avut parteneri cu experiență în atragerea de resurse europene și în implementarea de proiecte, respectiv Consiliul Județean Alba și Spitalul Județean de Urgență Alba, cărora le mulțumesc pentru sprijin. Împreună, vom duce cu siguranță la bun sfârșit această importantă investiție locală”, a declarat, în momentul semnării contractului de finanțare, domnul Silviu Vințeler, Primarul Orașului Ocna Mureș.
Vorbind despre acest proiect, domnul Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba, a precizat: ”Susținem pe deplin partenerii noștri din Ocna Mureș și din întreg județul Alba, pentru că ne preocupă în cel mai înalt grad îmbunătățirea eficienței folosirii energiei, dar și a resurselor publice de care dispunem. Este important că, prin acest proiect, nu numai că va crește confortul termic al medicilor și pacienților din spital, dar se va putea realiza și un act medical de calitate, dispărând mucegaiurile și pereții cu tencuiala căzută. În plus, la finalizarea proiectului știm că vor scădea de peste patru ori nivelul gazelor cu efect de seră și de circa trei ori consumul de energie primară, în condițiile în care cam o treime din consumul total de energie va fi realizat din surse regenerabile de energie”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi