Rămâi conectat
MA-RA-MU

Cultură Educație

Standardele naționale pentru acordarea titlului de doctor aprobate de Ministerul Educației

Mondoc Adriana

Publicat

în

Standardele naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor reprezintă un set de 35 de standarde specifice domeniilor de doctorat arondate comisiilor de specialitate ale Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

În anexele la Ordinul MEN nr. 5110/2018, publicat în Monitorul oficial nr. 817/2018, sunt prezentate cele 35 de standarde minimale, pe specialități, cu unele precizări generale, şi anume:

– În raport cu necesitățile academice proprii, instituțiile de învățământ superior și Academia Română pot adopta standarde proprii pentru acordarea titlului de doctor, în vederea formulării propunerii de acordare a titlului de doctor de către comisia de doctorat.

– În cazul în care instituția de învățământ superior sau Academia Română decide adoptarea de standarde proprii pentru acordarea titlului de doctor, acestea sunt aprobate de către senatul universitar/Prezidiul Academiei și publicate pe site-ul web al instituției.

Standardele proprii pentru acordarea titlului de doctor sunt opționale și se situează peste nivelul minim al standardelor naționale de evaluare a dosarelor de acordare a titlului de doctor, aprobate prin prezentul ordin.

– Standardele naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor se aplică pentru studenții-doctoranzi înmatriculați la studii universitare de doctorat începând cu anul universitar 2018-2019, prin precizarea expresă a acestora în contractele de studii doctorale.

Cu diferențe care țin de specificul fiecărei specializări, în vederea acordării titlului de doctor este necesară îndeplinirea următoarelor standarde minimale:

– publicarea sau acceptarea spre publicare (cu prezentarea dovezii de accept) a minimum un articol în reviste indexate în sisteme de profil;

– participarea și susținerea a minimum două lucrări științifice la conferințe internaționale dovedite prin programul conferinței;

– publicarea/acceptarea unui articol în calitate de autor/coautor într-un jurnal cotat potrivit specificațiilor la specialitatea respectivă.

Sunt prevăzute, tot pe fiecare specializare în parte, condiții de impact al publicațiilor, situațiile la lucrările științifice cu mai mulți autori, reprezentarea conducătorului de doctorat şi altele.

Găsim norme adaptate la specificul domeniului pentru arte vizuale şi artele spectacolului.

Cadru legal

Iată câteva repere legislative pentru cei interesați de studii doctorale:

– Legea educației naționale nr. 1/2011

– Hotărârea Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat (cuprinde, între altele: organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat; procedura de organizare și desfășurare a studiilor universitare de doctorat; finanțarea studiilor universitare de doctorat; conținutul și finalizarea programelor de studii universitare de doctorat; programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate și programul de cercetare științifică; teza de doctorat și finalizarea studiilor universitare de doctorat; drepturi și obligații ale studentului-doctorand și ale conducătorului de doctorat)

– Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.482/2016.

– Metodologia privind recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale şi cercetării științifice nr. 5923/2016

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

VIDEO | Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități

Ziarul Unirea

Publicat

în

Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități 3 Decembrie marchează, pe întreg mapamondul, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități. Este ziua în care fiecare dintre noi poate deveni mai conștient […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea