Unire în …dezbinare!
Mişcările şi protestele de stradă din Piaţa Universităţii şi din ţară au ajuns la cea de-a 12-a zi. Ieri, prin începerea sesiunii extraordinare a Parlamentului României, convocată pentru a dezbate situaţia politică, socială şi economică a ţării în contextul actualelor manifestaţii de stradă, am putea spune că s-a intrat într-o nouă fază, respectiv trecerea de la strigarea nemulţumirilor populaţiei în stradă, la preluarea şi discutarea acestora într-un cadru organizat, democratic. S-au cel puţin aşa ar fi trebuit să fie… Premierul Emil Boc a prezentat în faţa parlamentarilor punctul de vedere al Guvernului şi totodată al coaliţiei de guvernare, după care liderii de partide parlamentare, senatori şi deputaţi din cadrul tuturor grupurilor politice şi-au exprimat la rându-le poziţia cu privire la tema deosebit de gravă pusă în discuţie. S-a discutat mult, cu tonul ridicat şi de-o parte şi de cealaltă. S-a întors pe toate feţele situaţia actuală a ţării, care tinde să scape de sub control dacă nu se procedează la măsuri înţelepte care, în cele din urmă, să satisfacă atât cererile protestatarilor din stradă, dar deopotrivă să menţină şi ţara pe făgaşul reformelor ce mai trebuie făcute, pentru a rămâne credibilă în plan internaţional. Au fost argumente pro şi contra cu privire la declanşarea alegerilor anticipate, ca principală soluţie de detensionare a actualei situaţii din ţară. Opoziţia, aşa după cum a anunţat cu câteva zile mai înainte, a fost deosebit de radicală, cerând prin vocea liderilor ei Crin Antonescu – preşedintele PNL şi Victor Ponta – preşedintele PSD demisia preşedintelui Traian Băsescu, demisia actualului Guvern condus de Emil Boc, demisia Parlamentului României şi declanşarea alegerilor anticipate. De partea cealaltă atât premierul Emil Boc cât şi alţi parlamentari şi lideri ai coaliţiei aflate la guvernare au susţinut că în niciun caz declanşarea alegerilor anticipate acum, cu doar câteva luni înainte de termenul constituţional al desfăşurării acestora, nu reprezintă o soluţie corectă şi nici nu rezolvă problemele actuale ale ţării. Şi ca un prim semn de cedare din partea puterii, premierul a anunţat demiterea ministrului de Externe, Teodor Baconschi, care a adus zilele trecute cuvinte jignitoare protestatarilor din stradă.
Şi uite aşa, prima zi de sesiune extraordinară a Parlamentului dedicată dezbaterii şi soluţionării nemulţumirilor miilor de români ieşiţi în stradă de aproape două săptămâni încoace s-a încheiat după mai bine de şase ore de dezbateri, fără a se ajunge la o soluţie de compromis, agreată atât de către reprezentanţii puterii cât şi de cei ai opoziţiei. Astfel, a rămas ca azi, 24 ianuarie, în cea de-a doua zi a sesiunii extraordinare dedicată împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române, parlamentarii şi politicienii ţării să sărbătorească acest important eveniment din viaţa tuturor românilor mai dezbinaţi poate ca niciodată.
În final revin asupra cauzelor care au scos şi scot în continuare oameni în stradă. Revin deoarece întreaga clasă politică românească trebuie să înţeleagă că aşa cum a procedat şi guvernat din 90 încoace nu se mai poate. Acest lucru l-au subliniat deja chiar şi unii politicieni sau parlamentari atât dintre cei ai coaliţiei de guvernare cât şi dintre cei ai opoziţiei. Mai mult, într-un comunicat transmis duminică de către Casa Regală, acest aspect este subliniat cu tărie. „Românii şi-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului.(…) Fără nicio îndoială, criza economică mondială afectează România. Dar este, totodată, evident că protestele din ţara noastră merg mult mai departe decât atât: românii îşi exprimă frustrarea faţă de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mult mai ocupaţi cu mici dispute personale decât cu buna administrare a ţării” – se subliniază în cadrul acestuia. Aşadar, încă o dată se dovedeşte că poţi să-i iei orice acestui popor greu încercat dar nu-i poţi lua niciodată demnitatea şi dreptul legitim de a spera la o viaţă mai bună. Pentru a se putea îndeplini aceste deziderate, vocea străzii cere insistent: „Vrem nişte politicieni care să fie cu adevărat în slujba poporului!”.
Tinu MATEŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi