Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Ministerul Sănătății organizează sesiune de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentişti şi farmacişti

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ministerul Sănătăţii organizează, în perioada 7 noiembrie – 7 decembrie, sesiune de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru farmaciști, medici și medici dentişti.

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, pentru această sesiune pot depune dosare de înscriere candidaţii care au finalizat până la data de 30 septembrie 2018 pregătirea teoretică şi practică efectuată în vederea obţinerii atestatelor de studii complementare.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Examenele se vor desfăşura în centrele universitare medicale acreditate de minister în care s-a efectuat pregătirea.

Pentru fiecare probă de examen, nota minimă de promovare este 5,00, cu excepţia probelor de examen pentru care sunt precizate alte condiţii minime de promovare (calificativ admis/respins). În cazul în care la una dintre probele de examen nu se obţine nota minimă de promovare, candidatul este declarat nepromovat.

Media finală minimă de promovare a examenului pentru obţinerea atestatelor de studii complementare este 7,00.

Înscrierea candidaţilor la examen se va face în perioada 2-16 octombrie inclusiv, la Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică al Ministerului Sănătăţii, cu excepţia atestatelor în: Acupunctură, Asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească, Asistenţă medicală de urgenţă pentru structurile UPU, Homeopatie, Farmacie homeopată şi Implantologie.

Înscrierile pentru atestatele în Acupunctură, Asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească, Asistenţă medicală de urgenţă pentru structurile UPU, Homeopatie, Farmacie homeopată şi Implantologie, se fac în aceeaşi perioadă, respectiv între 2-16 octombrie inclusiv, prin Direcţiile de Sănătate Publică din centrele universitare în care s-a făcut pregătirea pentru respectivele programe.

Arondarea candidaţilor pe atestate de studii şi centre universitare medicale va fi comunicată în ziua de 25 octombrie pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la rubrica Concursuri şi examene naţionale.

Listele candidaţilor al căror dosar de înscriere este admis, precum şi preşedintele de comisie, locul, data şi ora de prezentare la examen se vor afişa la data de 1 noiembrie pe site-ul ministerului, la rubrica – Concursuri şi examene naţionale.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea