Pedeapsă definitivă mai blândă primită de un instructor auto din Baia de Arieş judecat pentru trafic de influenţă
Sentinţă definitivă mai blândă în dosarul în care un instructor auto din Baia de Arieş a fost judecat pentru trafic de influenţă.
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat sentința definitivă într-un dosar cu obiect ”traficul de influență” în care a fost judecat un instructor auto din Baia de Arieș. Instanța a decis în data de 19 septembrie 2018 reducerea pedepsei aplicate inculpatului V. Valer la 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare.
La instanța de fond, Tribunalul Alba, acesta a primit 2 ani de închisoare, cu suspendare. ”Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpatul V. V. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 22.01.2018 pronunţată în dosarul nr. 4653/107/2017 de Tribunalul Alba, pe care o desfiinţează în parte sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului şi, procedând la judecarea cauzei în aceste limite: Reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art.75 alin.2 lit.b C.pen. şi reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de trafic de influenţă la 1 an şi 4 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii”, se precizează în minuta hotărârii definitive.
Instructorul auto a fost denunţat de un cursant al acestuia, care a promovat examenul de conducere pentru categoria C. Instructorul i-a cerut acestuia, în două rânduri, o sumă de bani pe motiv că trebuie să plătească o masă de protocol pentru poliţiştii care îi testează pe viitorii şoferi. Faptele au avut loc în ianuarie 2017, când a și fost organizat un flagrant de către anchetatori.
”Audiat în cursul judecăţii, martorul denunţător a arătat în esenţă că a făcut şcoala de şoferi cu inculpatul, că a promovat examenul pentru categoria C având convingerea că a ştiut la examen, însă la data de 16.01.2017 inculpatul i-a pretins acestuia suma de 150 de lei pe care urma să i-o dea examinatorului, spunându-i denunţătorului că a fost ajutat pentru a lua acest examen, iar denunţătorul i-a dat această sumă inculpatului, deşi a fost deranjat de această cerere câtă vreme nu i s-a făcut o astfel de propunere înainte de examen.
Ulterior, la data de 19.01.2017, inculpatul i-a promis aceluiaşi martor denunţător aceeaşi sumă de bani, pentru a o remite apoi examinatorului de la următorul examen pentru categoria E, pentru ca acesta să-l promoveze pe denunţător la examen, lăsându-l pe denunţător să creadă că are influenţă asupra examinatorului”, se mai afirmă în motivarea Tribunalului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România
Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România Pe Cosmin Székely și oița de pluș Ziggy îi cunoaște toată lumea. Prea puține persoane sunt în județ care să nu fi văzut pozele în care mascota apare alături de personalități importante sau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată