PSD Alba nu se află printre organizațiile unde se vor organiza alegeri pentru președinte. Situația lui Ioan Dîrzu, explicată într-un comunicat de presă
Președintele PSD Alba, domnul Ioan Dîrzu, este președinte ales pentru un mandat întreg de 4 ani, astfel organizația județeană PSD Alba nu se află printre acele filiale în care se vor organiza alegeri pentru funcția de președinte.
Dorim să infirmăm ferm informațiile apărute în presa locală conform cărora domnul președinte Dîrzu s-ar afla într-o situație de interimat, caz care ar determina alegeri anticipate în PSD Alba.
Reamintim opiniei publice faptul că domnul Dîrzu a fost ales președinte al PSD Alba pe un mandat întreg de 4 ani conform art. 86 din Statutul Partidului Social Democrat. În urma alegerilor locale din 2016, dumnealui și-a înaintat demisia de onoare Comitetului Executiv Național (CExN), demisia nefiind acceptată de echipa de conducere a Partidului și neproducând astfel efecte juridice. Ulterior, domnul președinte Ioan Dîrzu a fost reconfirmat în funcție și de organizația județeană.
Pe această cale, echipa PSD Alba își reafirmă angajamentul față de albaiulieni pentru implementarea în continuare a Programului de guvernare 2018-2020, atragerea de investiții în județul Alba și continuarea luptei împotriva abuzurilor administrației PDL-iste. Echipa PSD Alba este mai unită ca niciodată și determinată să vină în fața albaiulienilor cu un program politic serios pentru alegerile din 2020, care să aducă bunăstare și liniște tuturor cetățenilor județului, nu doar celor care sunt în barca puterii locale.
Biroul de presă al Partidului Social Democrat Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Peste 60 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, montate în municipiul Blaj. Licitația pentru achiziția lucrărilor, lansată pe SEAP
Peste 60 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, montate în municipiul Blaj. Licitația pentru achiziția lucrărilor, lansată pe SEAP Primăria municipiului Blaj a lansat licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice care prevede achiziția lucrărilor pentru montarea a 66 de stații electrice de putere normală în mai multe locații din municipiu. Contractul include și […]