FOTO: Concursul Naţional KIDS MODELS ACADEMY – România 2018, 14 august, Alba Iulia. La prima ediție au participant copii din țară și străinătate
Ziua de 14 august a fost încheiată de către albaiulieni prin găzduirea primei ediţii a Concursului Naţional de Modeling KIDS MODELS ACADEMY – România 2018. Gazda evenimentului a fost Allegria Hotel & SPA – Alba Iulia.
Concursul este adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 – 14 ani, a cuprins două probe şi s-a desfăşurat pe categorii de vârste.
Prima probă, intitulată proba complexă, a cuprins mai multe elemente. Concurenţii au trebuit să stie să se prezinte şi să – şi demonstreze talentul ( actorie, canto, dans etc.) pe o temă aleasă de ei, dar care să includă ca ţinută costumul de baie pentru fete, iar băieţii o ţinută la alegere. Cea de-a doua probă a constat în prezentarea unei ţinute de seară; rochie de seară – fete şi costum/ costum de seară pentru băieţi.
Şi pentru că participanţii au fost din toate colţurile tării, chiar şi din străinătate, competiţia a fost pe măsură.
Premiile s-au acordat pe categorii de vârstă, dar a fost acordat şi premiul cel mare celor mai talentaţi şi frumoşi concurenţi.
Pentru categoria 3 – 4 ani, câştigătoarea locului I – Wip Model Academy este Sara GORGAN (Zlatna, jud.Alba ); iar câştigătorul locului I – Wip Model Academy este Sasha SAS (Alba Iulia).
Pentru categoria 5 – 7 ani, câştigătoarea locului I – Wip Model Academy este Daniela ŞABALIN (Bucureşti).
La categoria 8 – 10 ani, câştigătoarea locului I – Wip Model Academy este Maria TODEA (Alba Iulia).
Următoarea categorie este a copiilor cu vârste cuprinse între 11 – 13 ani. Câştigătoarea locului I – Wip Model Academy, de la această categorie, este Denisa DONEA (Aiud, jud. Alba).
Ultima categorie este categoria interbrilliant. Premiul Interbrilliant – Wip Model Academy a fost obţinut de albaiulianca Sara Anastasia SAS, care a încântat nu numai juriul prin frumuseţea, prestanţa şi pregătirea deosebită, dar şi întregul public. Sara este deţinătoare şi a titlurilor de Best Top Model Interbrilliant World EU 2018 şi Super Miss Interbrilliant World EU.
Premii de Popularitate au obţinut: Sheilla DESCHU (Spania) şi Darius TAMAŞ (Timişoara), care a uimit juriul prin talentul lui.
Marele Premiu – Mister Wip Model Academy 2018 a fost obţinut de albaiulianul Paul Gabriel BUTUZA care a uimit atât juriul, cât şi publicul participant prin prestanţa talentul şi frumuseţea sa, stârnind multă admiraţie din partea tuturor celor prezenţi.
Aşadar, felicitări câştigătorilor la această primă ediţie şi la cat mai multe premii şi la ediţiile viitoare!
[nggallery id=6022]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi