Revoluţia colorată şi „agenturilii”
Ca întotdeauna când se petrec evenimente fierbinţi pe mapamond, apar tot felul de comentatori şi de analişti, mai mult sau mai puţin autorizaţi, mai mult sau mai puţin interesaţi şi angajaţi în slujba vreuneia dintre părţile aflate în conflict, care îşi exprimă opiniile, de cele mai multe ori subiective. Am studiat câteva puncte de vedere ale unor specialişti adevăraţi, aşa că emit nişte ipoteze şi vă voi lăsa pe dumneavoastră să achiesaţi la vreuna dintre acestea. Prima ar fi că evenimentele fierbinţi din ultimele zile fac parte dintr-o „revoluţie colorată” ieşită din tiparul „revoluţiilor” finanţate de George Soros, intitulată de protagonişti chiar aşa: „Ocuppy Romania”! Am putea ajunge la concluzia că Bucureştiul a devenit un teatru de război în care două grupări din cadrul elitei politice şi economice americane îşi rezolvă disputele interne. Ultimele acţiuni ale preşedintelui Traian Băsescu au vizat distrugerea fluxurilor financiare prin care se alimentează <băieţii deştepţi>, care până nu demult au beneficiat de o protecţie internaţională imbatabilă. Există previziuni cu privire la faptul că revolta va eşua din pricina „inepţiei” organizatorilor, dar se poate considera că „băieţii deştepţi” la care se face referire nu sunt conectaţi doar la Washington, ci şi la Moscova şi la Tel Aviv!
A doua ipoteză se bazează pe analiza unei agenţii private de informaţii, denumită „Strafor” şi deţinută de un evreu-american, originar din Ungaria: George Friedman. Acesta a prezis încă din anul 2009 că „Revolte sociale foarte ample sunt foarte posibile în România. Criza, cuplată cu un înalt grad de incertitudine economică, este în măsură să-i facă pe mulţi români să iasă în stradă”. El mai afirma că există un potenţial exploziv considerabil (social- n.red) în România şi că se va produce o coalizare a partidelor anti-Băsescu şi vor exista „aşa-zise proteste spontane” sprijinite, de fapt, din străinătate, care vor folosi ca model revoltele violente din Ungaria. Dar agenţia Strafor, respectiv Friedman, ajunge la o altă concluzie în analiza sa, arătând cine se va bucura mai tare de „protestele orchestrate” la Bucureşti: „Aceste evenimente vor provoca un oftat de uşurare la Moscova, deoarece Băsescu este considerat un spin serios în coasta Moscovei. Sprijinul acordat de acesta revoluţiei anticomunite din Moldova şi susţinerea fermă primită de el de la Statele Unite l-au făcut să devină principalul inamic al Kremlinului, în Balcani.” Oare aşa să fie, într-adevăr? De menţionat faptul că în previziunile pentru anul 2012, „Strafor” arată că, pe fondul accentuării crizei economice, statele europene se vor confrunta cu un val de revolte sociale, în timp ce Rusia îşi va vedea mai departe de „renaştere”, prin reclădirea influenţei sale în statele periferice fostei URSS.
Aşadar, iar „agenturilii”, de la Răsărit sau de la Apus? O altă ipoteză, bazată de această dată pe afirmaţiile analistului Corneliu Vlad, ar releva faptul că „Strafor” mai degrabă incită şi că România nu are, din fericire, zurbagii extremişti ca Ungaria, unde se exercită vizibil şi legal formaţiuni paramilitare contestatar active. Însă putem considera, totuşi, că România este încă un „balon” disputat de ambele tabere, dar ne îndoim că o nouă revoluţie ar duce la clarificarea statutului geopolitic al României, care rămâne în continuare un teren neadjudecat pe deplin între Washington şi Moscova, mai ales de când cu preşedenţia Obama nu mai bagă în seamă partea noastră de lume şi vorbeşte despre ea doar cu Moscova. Deci, ceea ce vedem este un duel al titanilor? Tot ce-i posibil, dar cine va câştiga? În niciun caz noi, românii…
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi