„Unde dezbină legea, uneşte cultura”
În prezenþa unor personalitãþi remarcabile ale judeþului nostru ºi nu numai, în ziua de marþi, 26 octombrie, la Crãciunelu de Jos a avut loc adunarea de suflet a artiºtilor dintr-o razã mare de activitate care au participat la Adunarea Generalã de bilanþ a Despãrþãmântului „Timotei Cipariu” Blaj pe perioada 1990-2010. Lucrãrile au fost deschise de d-na Lenuþa Bubur, primarul comunei Crãciunelu de Jos, care a urat bun venit tuturor celor prezenþi în salã cu o remarcã specialã pentru dl Ion Dumitrel, preºedintele Consiliului Judeþean Alba, care ºi-a fãcut timp pentru a onora acest eveniment ºi domnul prof. univ. dr. Dumitru Acu, preºedintele Asociaþiunii „Astra” România, care a venit special de la Sibiu. De la acest eveniment nu putea lipsi dl prof. Ioan Bâscã, consilier la Compartimentul cultural al Consiliului Judeþean Alba. Dupã cuvântul de întâmpinare a doamnei Titiana Fer, preºedintele cercului ASTRA Crãciunelu de Jos, a vorbit d-na judecãtor Maria Beldea, primul preºedinte al ASTREI Blaj dupã anul 1989. A urmat decernarea „Medaliei jubiliare de aur” pe anul 2010 d-lui Ion Dumitrel, înmânatã de dl Dumitru Acu, preºedintele ASTREI, ca recunoºtinþã pentru semnul constant pe care domnia sa îl acordã ASTREI blãjene.
În continuare lucrãrile au fost conduse de dl preºedinte al ASTREI, Dumitru Acu, care a dat cuvântul d-nei Silvia Pop, preºedintele Despãrþãmântului ASTRA „Timotei Cipariu” Blaj, pentru a prezenta darea de seamã pe perioada 1990-2010. ªi domnia sa
i-a salutat pe toþi participanþii prezenþi în salã nominalizându-i pe fiecare, pe urmã a informat auditoriul pe o paletã largã despre întreaga activitate a ASTREI blãjene în perioada mai sus arãtatã, scoþând în relief acþiunile pozitive ºi realizãrile notabile ale tuturor cercurilor ASTRA reactivate, dar ºi a celor nou înfiinþate. Totodatã a mulþumit celor care ajutã activitãþile ASTREI începând cu dl Ion Dumitrel, primarii comunelor din jurul Blajului remarcând prezenþa unora dintre ei în salã (Sâncel, Bucerdea Grânoasã, Cergãu Mare, Crãciunel). Dupã prezentarea raportului financiar ºi raportului comisiei de cenzori prezentate de ec. Gabriela Cipariu, d-na prof Ana Hinescu a prezentat „Proiectul de program pentru adunarea jubiliarã ASTRA 150 de ani, august 2011”.
Au urmat discuþii pe marginea celor prezentate mai sus precum ºi saluturi ºi mesaje din partea celor prezenþi în salã. Dintre vorbitori am reþinut: Oliviu Iacob – preºedinte ASTRA Alba Iulia, preot Vasile Brumar, protopop ortodox Sâncel, Florin Bota – Teiuº, care prin CAR Credit Teiuº a întreprins o acþiune caritabilã pentru donare de cãrþi destinate românilor din Moldova de peste Prut, Ionel Covrig – Dumbrãveni (jud. Sibiu), Ioan Irimie – preºedintele ASTRA Dumbrãveni (Sibiu) care a informat auditoriul despre neînþelegerile dintre ortodocºii ºi catolicii din oraºul lor, neputând sfinþi bustul lui Timotei Cipariu ridicat în urbea lor. Doamna Silvia Pop a þinut sã precizeze cã la Blaj nu se întâmplã aºa ceva ºi cã mai marii celor douã confesiuni din judeþul Sibiu ar trebui sã þinã cont de cuvintele marelui N. Iorga: „Unde dezbinã legea, uneºte cultura”. Cãlina Comºa, prof. Valea Lungã, o doamnã plinã de iniþiativã, a vorbit de comemorarea ºi omagierea lui Ion Bianu, fiind îndeaproape secondatã de prof. Maria Oneþ, directorul ªcolii cls. I-VIII Valea Lungã, prof. Valeria Avram, un cadru didactic de excepþie care cu mult tact iniþiazã elevii în acþiunile ASTREI, prof. Elisabeta Gheþie, preºedintele ASTRA Alba Iulia, Marioara Bercea – Micãsasa (Sibiu), prof. Ion Mãrginean, preºedintele cercului Cergãu Mare. Ec. Ion ªolea ºi înv. Ghiocel Bãdiºor au vorbit despre importanþa busturilor celor doi mitropoliþi de pe Câmpia Libertãþii Blaj, Andrei ªaguna ºi Ion Lemeni (ortodox ºi catolic), scoþând în relief unitatea poporului român.
S-a ales de asemenea noul comitet director, care a rãmas în aceeaºi componenþã, în frunte cu d-na prof. Silvia Pop – preºedinte. S-a creat un nou post pentru relaþiile cu mas-media, acesta revenind d-lui ing. Ion Mihãlþan.
Ricã ROMAN
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun