FOTO / VIDEO Absolvenţi în Anul Centenarului Unirii la Liceul Teoretic Teiuş
„Absolvenţi în Anul Centenarului Unirii”, a fost sloganul sub care Liceul Teoretic Teiuş şi-a sărbătorit premianţii şi absolvenţii. A fost un adevărat spectacol înaintea începerii vacanţei de vară, când elevii, profesorii, părinţii şi oficialităţile oraşului au sărbătorit printr-o festivitate specială.
Au participat la eveniment inspectorul şcolar general adjunct Monalisa-Mirela Borza, primarul oraşului Teiuş, dr. ing. Mirel Vasile Hălălai, directorul Liceului Teoretic Teiuş, prof. Marius Cosmin Pintea, directorul adjunct, prof. Octavian Rusu, primarul comunei Stremţ, Traian Popa, cadre didactice, părinţi şi elevi. A fost o sărbătoare a comunităţii, a vechilor şi noilor absolvenţi ai Liceului Teoretic Teiuş.
Sărbătoarea a fost deschisă de primirea absolveţilor claselor a XII-a, cărora li s-au oferit coroniţe de flori pe ritmurile cunoscutei piese „Ani de liceu”, un moment emoţionant deopotrivă pentru absolvenţi şi părinţii lor prezenţi în sală.
Gazda evenimentului, directorul Liceului Teoretic Teiuş, prof. Marius Cosmin Pintea a deschis seria discursurilor cu un cuvânt din suflet, pentru sufletele tuturor celor prezenţi. Printre emoţionantele cuvinte, directorul Marius Cosmin Pintea a ţinut să precizeze că „promovabilitatea la ciclul liceal este una foarte bună, cu numeroase participări la olimpiade, concursuri judeţene, regionale, naţionale şi internaţionale. Ne mândrim cu o revistă pe care o coordonăm şi este înregistrată la Biblioteca Naţională Bucureşti, ne mândrim cu un site al liceului şi cu radioul care funcţionează în cadrul Liceului Teoretic Teiuş, Generaţia Pro (…)” Discursul directorului Pintea s-a încheiat cu îndemnul „Aţi căzut, ridicaţi-vă, lupta cu voi înşivă”.
Gânduri de suflet a avut pentru cei prezenţi, mai ales pentru absolvenţii claselor a XII-a şi inspector şcolar general adjunct Monalisa-Mirela Borza. Doamna inspector şcolar general adjunct a felicitat Liceul Teoretic Teiuş pentru rezultatele obţinute, „liceul situându-se între primele din judeţ sub aspectul rezultatelor obţinute la examenul de bacalaureat”.
Primarul Mirel Vasile Hălălai, a lansat o provocare: „Teiuşul primul”. Acesta să fie sloganul tuturor, pentru că „vă veţi întoarce înapoi, în oraşul vostru, alături de familiile voastre, şi va trebui să aduceţi acea plus valoare de care este atâta nevoie. Pentru că oamenii fac oraşele, nu oraşele fac oamenii”.
Rezultatele deosebite la învăţătură şi purtare au fost răsplătite cu premii şi diplome de către diriginţii fiecărei clase.
Au fost momente emoţionante. Au fost lacrimi, a fost bucurie, a fost sărbătoare, astăzi, la Teiuş. Au fost cuvinte frumoase, îndemnuri, sfaturi şi mai ales, au fost mulţumiri. Şi, în unanimitate, au fost mulţumiri pentru părinţi şi familie. Pentru că „părinţii” s-au regăsit deopotrivă în foştii absolvenţi, cadrele didactice, oficialităţile prezente.
https://youtu.be/3pM92F84upc
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan