Armistițiu la Soda Ocna Mureș: antrenorii Pereat și Ovidiu Maier rămân până după baraj, președintele Corpodean a pierdut prima bătălie!
Furtuna iscată la CS Ocna Mureș, în urma diferendului dintre președintele Sorin Corpodean și antrenorii Ionuț Pereat și Ovidiu Maier, s-a temperat puțin, însă este vorba doar de un armistițiu, întrucât starea de tensiune și ruptura între părți rămân. Astfel, “În urma ședinței Consilului Director al Clubului Sportiv Ocna Mures (…) s-a decis ca analiza activității echipei sa fie luata la finalul sezonului competițional. Pana atunci va așteptam duminica la «Stadionul Dragostei» să susținem echipa în meciul în care ne dorim, asa cum ne-am propus – victoria și titlul de CAMPIONI! Hai SODA Dragă!”, se arată într-un comunicat de presă remis de clubul CS Ocna Mureș. Se poate spune astfel că președintele Sorin Corpodean a pierdut prima bătălie, însă războiul continuă, reacțiile din mediul virtual fiind foarte vehemente.
*Atac la “Motan”, Corpodean a pierdut prima bătălie
Antrenorul Cornel Pereat a postat pe o rețea de socializare referatul întocmit de Sorin Corpodean, președintele secției de fotbal, acesta acuzându-l în mod direct pe Ovidiu Maier, fotbalistul de legendă al ultimelor decenii în Ocna Mureș. În referatul întocmit de președintele Sorin Corpodean se arată, printre altele: “colaborări și comunicări defectuoase cu staff-ul tehnic (…) propun încetarea colaborării cu următoarele persoane: Ionuț Pereat – antrenor principal, Ovidiu Maier – antrenor secund și Alin Cociș – delegat”, în expunerea de motive imputându-se, într-un rezumat, “negestionarea corespunzătoare a relațiilor de vestiar între jucătorii localnici și cei transferați de la alte echipe”, “tolerarea actelor de indisciplină și a absențelor de la programul de pregătire”, “lipsa de autoritate în relația antrenor-jucător, manifestată și la jocurile oficiale din campionat prin certuri și chiar a cuvintelor injurioase (în special Ovidiu Maier), “neîncurajarea unor jucători tineri (…) care au preferat să plece și să nu mai lucreze cu actualii antrenori”, “influența negativă transmisă de Ovidiu Maier atât antrenorului Ionuț Pereat cât și unui grup de jucători” și cu trimitere la Alin Cociș, “o implicare foarte sumară și completarea defectuoasă a raportului de joc, culminând cu o eroare la jocul de la Șpring care putea atrage pierderea jocului cu 3-0”
Iar din comunicatul remis de Primăria Ocna Mureș, am reținut, printre altele: “Clubul Sportiv Ocna Mureș nu înseamnă numai fotbalul mare. Înseamnă și fotbal la toate grupele de vârstă pentru copii și nu numai, înseamnă și volei fete și băieți la toate grupele de vârstă. Înseamnă aproape 300 de copii angrenați într-o mișcare sportivă cuprinsă într-o colectivitate numită Ocna Mureș (…). Indiferent dacă echipa mare de fotbal va promova sau nu în eșalonul superior, Primăria orașului Ocna Mureș va susține în continuare, inclusiv financiar, mișcarea sportivă din orașul nostrum (…) Problemele interne ale clubului sunt ale clubului și ei trebuie să-și rezolve singuri aceste situații. Primăria orașului Ocna Mureș înțelege că toți cei implicați în activitatea sportivă a clubului, conducători, antrenori, sportivi, formează o singură familie, iar familia rămâne unită și la bine și la greu pentru că unitatea dă forța de a merge mai departe. Hai Soda dragă! Și din toamnă să jucăm în liga a 3-a la fotbalul mare”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSȘ Blaj, calificare extraordinară la turneul final la volei masculin, speranțe, în urma a două victorii realizate în Sala „Avram Iancu” din Blaj! Un parcurs remarcabil pentru echipa pregătită de Alexandru Man, care are victorii pe linie în această stagiune, 14 meciuri adjudecate în care a cedat doar 7 seturi. CSȘ Blaj a realizat […]
ACSM Codlea – CIL Blaj 2-1 (2-0)! Înfrângere rușinoasă… La Codlea, vara trecută CIL Blaj a reușit bucuria câștigării turului barajului de promovare și tot în localitatea din județul Brașov echipa din „Mica Romă” a înregistrat cel mai rușinos rezultat de la accederea în Liga 3. O înfrângere cu o echipă deja retrogradată care nu a […]
Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri”
Gloria Bistrița-Năsăud – CSM Unirea Alba Iulia 2-1 (1-0) | Un nou eșec în derby pentru „alb-negri” Gloria Bistrița-Năsăud s-a impus in derby-ul penultimei rundei a Seriei 7 cu CSM Unirea Alba Iulia, scor 2-1 (1-0), jocul putând fi rezumat simplu: două penalty-uri obținute de Chukwu și transformate de căpitanul Llullaku. „Alb-negrii” au fost mai […]