Rămâi conectat

Curier Județean

Întâlnire pe tema acţiunilor comune ale IŞJ şi CJ Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, s-a întâlnit ieri cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi cu inspectorii de specialitate pentru a discuta despre programele şi proiectele culturale şi educative derulate în parteneriat de către cele două instituţii. Întâlnirea, convocată la solicitarea Consiliului Judeţean Alba, a vizat discutarea acţiunilor derulate până acum, cât şi dezvoltarea de noi proiecte destinate tinerilor din judeţul Alba. „Am solicitat această întâlnire pentru a discuta, la cald, despre acţiunile derulate în parteneriat de noi cu Inspectoratul Şcolar. Sunt acţiuni care au angrenat, de fiecare dată, un număr foarte mare de participanţi şi care au ca scop implicarea tinerilor, sprijinirea şi motivarea lor. Urmărim să îmbunătăţim activităţile de până acum, dar şi să creăm alte acţiuni noi, care să atingă domenii de competenţă din ce în ce mai diferite”, a precizat preşedintele CJ Alba. (N.L.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FACIAS aduce acuzații grave la adresa poliției: Aparatele DrugTest, risipă de fonduri publice

Bera Larisa

Publicat

în

FACIAS aduce acuzații grave la adresa poliției: Aparatele DrugTest, risipă de fonduri publice Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a acuzat, vineri, Poliția Română pentru risipirea resurselor financiare pe aparate DrugTest care au o marjă de eroare mare. Organizația oferă cetățenilor un model de acțiune în instanță pentru a solicita despăgubiri în urma […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea