Rămâi conectat

Ştirea zilei

Tentativă de omor completată cu multă băutură, dans şi un cuţit care a dispărut de la locul faptei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Tentativă de omor completată cu multă băutură, dans şi un cuţit care a dispărut de la locul faptei • Motivarea Tribunalului Alba într-un dosar în care o femeie din Aiud a primit 4 ani de închisoare

Tribunalul Alba a motivat decizia prin care o femeie de 53 de ani, din Aiud, a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani de închisoare, cu executare, pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat. Inculpata a contestat hotărârea, astfel încât dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, unde va avea loc un prim termen în 13 iunie.

Agresiunea a avut loc în noiembrie 2017, pe fondul consumului de alcool. ”În după-amiaza zilei de 12.11.2017, persoana vătămată și numita T. M. s-au deplasat la locuința inculpatei, unde au consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 17.00, cei trei au mers la bar, unde au mai băut alcool. La acel local inculpata l-a întâlnit pe numitul H., o cunoștință de a sa, căruia i-a dat 20 de lei pentru a-i face rost de un litru de vinars. După ce susnumitul a cumpărat băutura, Mărcuș M. i-a invitat la locuința ei pe F. V., T. M. și H.

În apartament a venit ulterior o vecină a inculpatei. Cei prezenți au continuat să consume băuturi alcoolice și s-a dansat. La un moment dat, în jurul orei 19.00, au apărut discuții mai aprinse între persoana vătămată și prietena acestuia. Numita i-a cerut să plece din casa numitei Mărcuș M, dar acesta nu s-a conformat. Același lucru i l-a solicitat și inculpata, dar persoana vătămată nu a ieșit din locuință. În acele împrejurări, în timp ce persoana vătămată era în picioare, inculpata a luat un cuțit de pe masa din cameră și l-a lovit cu acesta în zona stângă a toracelui.

Acesta a părăsit imediat locuința și apoi și-a dat seama că rana e serioasă și a revenit în casa inculpatei, unde i-au fost acordate îngrijiri, până la sosirea ambulanței”, astfel se descrie în motivare modul în care a avut loc înjunghierea bărbatului de 50 de ani de către femeia condamnată la închisoare.

Victimei i-a fost provocată o plagă penetrantă a hemitoracelui stâng, leziunile necesitând pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale, și i-a fost pusă viața în primejdie, având în vedere că lovitura a fost în apropiere de inimă. Cuțitul nu a mai fost găsit.

”La individualizarea pedepsei instanța a reținut recunoașterea stării de fapt și judecarea în baza procedurii simplificate, fapt care a condus la reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3, regretul manifestat de inculpată, contextul săvârșirii acestei fapte, care a fost comisă pe fondul unei altercații între prieteni care s-au întâlnit în locuința inculpatei, la un pahar, inculpata fiind prietenă atât cu victima, cât și cu prietena acestuia, iar după lovitura cu cuțitul victima a plecat fără să-și dea seama de gravitatea loviturii, după care acesta a revenit la locuința inculpatei pentru a cere ajutor, precum și faptul că victima nu s-a constituit parte civilă.

Se are în vedere însă și gravitatea leziunii, evidențiată de obiectul apt să producă moartea”, se mai susține în documentul Tribunalului. În fața instanței, inculpata a recunoscut că a lovit victima cu cuțitul și a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală, cerere respinsă de instanță. Femeia este judecată în arest preventiv și a mai fost condamnată, în 2012, la 2 ani de închisoare cu executare, tot pentru tentativă de omor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

APEL UMANITAR pentru o familie cu 5 copii din Berghin, rămași fără tată: Au nevoie de ajutor pentru finalizarea locuinței

Bera Larisa

Publicat

în

APEL UMANITAR pentru o familie cu 5 copii din Berghin, rămași fără tată: Au nevoie de ajutor pentru finalizarea locuinței Un apel umanitar a fost lansat pentru o familie cu 5 copii din Berghin, rămași fără tată, care a murit de infarct, în urmă cu 6 luni. Citește și: APEL UMANITAR: Vlad Chețan, un copil […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea