Rămâi conectat

Curier Județean

IPJ Alba: Acţiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea şi combaterea infracționalității stradale. Au fost aplicate 300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 51.360 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din Alba au verificat 383 de autovehicule, au legitimat 482 de persoane, au aplicat 300 de sancţiuni contravenţionale şi au constatat 7 infracțiuni.

La data de 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat o acţiune cu efective suplimentare, ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea faptelor antisociale din segmentul stradal.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost constatate 7 infracţiuni şi au fost aplicate 300 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 51.360 lei, din care 37 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 247 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.

Dintre infracţiunile constatate două au fost de natură judiciară, două de natură economico – financiară, două la regimul rutier şi una de altă natură.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

CALENDARUL evenimentelor cultural-educative organizate la Sebeș în 2025: Festivalul internațional „Lucian Blaga”, Zilele Orașului, Zilele muzicale Carl Filtsch și alte spectacole

Bera Larisa

Publicat

în

CALENDARUL evenimentelor cultural-educative organizate la Sebeș în 2025: Festivalul internațional „Lucian Blaga”, Zilele Orașului, Zilele muzicale Carl Filtsch și alte spectacole Consiliul Local al Municipiului Sebeș, întrunit în ședința extraordinară din data de 13 ianuarie 2025, a votat aprobarea calendarului de activități cultural-educative care se vor desfășura în cursul anului 2025, în Municipiul Sebeș. Astfel, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea