Ministrul Agriculturii, apel către fermieri să depună, până cel târziu marţi seară, cereri pentru subvenţiile agricole
Petre Daea, ministrul Agriculturii, a făcut, duminică, un apel către toţi fermierii din ţară să depună, până cel târziu marţi seară, cereri pentru subvenţiile agricole pentru anul acesta.
El a precizat, în cadrul unei întâlniri cu fermierii din comuna botoşăneană Manoleasa, că termenul-limită pentru depunerea cererilor de subvenţii expiră marţi, la ora 24,00, iar, după această dată, orice solicitare va fi respinsă.
„Mai sunt două zile, luni şi marţi, zile în care trebuie să depunem cereri la APIA pentru a lua subvenţii la timp, pentru că pe data de 15 (mai – n.r.), la orele 24,00, înţelegând aici la miezul nopţii, toate APIA din ţară vor fi închise. Am spus-o să se înţeleagă bine! Şi uşile le sudez”, a afirmat Daea.
El a adăugat că încadrarea în termenele de depunere a cererilor de subvenţii este o măsură menită să genereze plata cât mai rapidă a sumelor cuvenite către fermieri, dar şi un nivel ridicat de absorbţie a fondurilor europene.
„Prin acest mod de lucru exact, atent, riguros, dacă vreţi agasant pentru unii, am pus dispozitivul în mişcare, care înseamnă zi de zi şi săptămână de săptămână, nu duminici, nu sâmbete libere, non-stop aproape, pentru a lua aceste cereri, pentru a aduce banii de care aveţi nevoie dumneavoastră şi ţara laolaltă”, a explicat Petre Daea.
El susţine că, în 2017, România a atras 3,3 miliarde de euro sub formă de subvenţii agricole.
„Ţara are nevoie de bani aduşi la timp, pentru că în economie banii trebuie să circule, iar subvenţiile acestea se dau de la bugetul statului în prima etapă, apoi îi iei de la Uniunea Europeană pe baza comunicării pe care o faci către Uniunea Europeană şi în respect total faţă de normele europene şi îi aduci în România. Trebuie aduşi cât mai repede, pentru a putea fi învârtiţi ca mijloace circulante în ţară şi să aducă alţi bani. Este un obiectiv statal”, a subliniat ministrul Agriculturii.
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
La mulți ani de Sfântul Vasile 2025! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie, când este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare
La mulți ani de Sfântul Vasile 2025! Ce nume se sărbătoresc pe 1 ianuarie de Sfântul Vasile cel Mare Sfântul Vasile cel Mare, considerat „păzitorul de duhuri rele” și unul din cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, este prăznuit pe 1 ianuarie în calendarul ortodox. Sfântul Vasile este prima mare sărbătoare din calendar ortodox […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE DE ANUL NOU 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Actualitateacum 13 ore
FELICITARI de ANUL NOU 2025. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Actualitateacum 3 zile
La ce distanță față de terenul vecinilor poți planta un copac: Când și ce poți planta pe limita proprietătii
-
Actualitateacum 18 ore
MESAJE SMS de Anul Nou 2025 haioase. Urări și Felicitări amuzante pe care le puteți transmite la trecerea dintre ani
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Mesaje de Sfântul Vasile 2025. SMS-uri, URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Mesaje de SFANTUL STEFAN. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica