România, a 16-a economie din Uniune Europeană. Ce PIB am avut în 2017 și care sunt ”greii” Europei
Produsul Intern Brut al Uniunii Europene s-a ridicat, în anul 2017, la 15.300 miliarde euro la preţuri curente, iar PIB-ul României a fost de 187,8 miliarde euro, echivalentul a 1,2% din PIB-ul UE, ţara fiind a 16-a economie din UE, potrivit datelor comunicate vineri de Eurostat.
Conform acestor date, PIB-ul României este puţin mai mare decât cel al Greciei, 177,7 miliarde euro, dar mai mic decât cel al Cehiei, 192 miliarde euro.
Peste jumătate din PIB-ul UE a fost generat în 2017 de trei state membre: Germania, Marea Britanie şi Franţa. Cu un PIB de aproape 3.300 miliarde euro anul trecut, Germania şi-a consolidat poziţia de principală economie a UE, fiind responsabilă pentru 21,3% din PIB-ul UE. Pe poziţia secundă se situează Marea Britanie care este responsabilă pentru 15,2% din PIB-ul UE, urmată de Franţa (14,9%), Italia (11,2%), Spania (7,6%) şi Olanda (4,8%).
La polul opus, 11 state membre UE au avut anul trecut un PIB mai mic decât 1% din PIB-ul UE: Malta, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Croaţia, Bulgaria, Luxemburg, Slovacia şi Ungaria.
În ceea ce priveşte zona euro, cele 19 state membre au avut, anul trecut, un PIB total de aproape 11.200 miliarde euro. Zona euro a fost responsabilă pentru 72,9% din PIB-ul UE. Germania (29,2%) şi Franţa (20,5%) au fost responsabile împreună pentru jumătate din PIB-ul zonei euro iar Italia (15,4%) şi Spania au fost responsabile pentru un sfert din PIB-ul zonei euro.
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat
VIDEO | ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat O maşină a intrat într-un grup de oameni la târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, în centrul Germaniei, vineri seara, relatează DPA. Poliţia l-a arestat pe şofer, potrivit unor surse guvernamentale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi