Președintele SUA, Donald Trump, va primi o Medalie a Centenarului Marii Uniri
100 de medalii aniversare placate cu aur, realizate cu ocazia Centenarului • Președintele SUA, cancelarui Germaniei și președintele Franței – printre cei cărora le va fi înmânat câte un exemplar
Un expert român în branding, Dan Pavel, a realizat o Medalie a Centenarului Marii Uniri ce va fi oferită unui număr de 100 de personalităţi de pe glob, printre care se numără preşedintele S.U.A. Donald Trump, cancelarul Germaniei Angela Merkel, regina Elisabeta a II-a şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Românii din Diaspora, în special Statele Unite şi restul ţărilor din continentul american, grupaţi în Societatea creştină DORUL, cea mai veche asociaţie a românilor din afara ţării, înfiinţată în 1903, au decis să sărbătorească cei 100 de ani de la Marea Unire într-un fel special, producând o Medalie a Centenarului.
Preşedintele Klaus Iohannis va primi de asemenea una dintre Medaliile Centenarului. Societatea DORUL a luat iniţiativa de a produce o medalie aniversară din tombac, placată cu aur de 14 karate. De altfel, președintele asociației DORUL, Cristian Pascu, va fi prezent la Alba Iulia de 1 Decembrie 2018, unde va înmâna astfel de medalii.
Ediţia numismatică va fi limitată la 100 de bucăţi, numerotate de la 1 la 100. Medalia va fi însoţită de un pergament realizat în condiţii grafice excepţionale şi va include, atât în română, cât şi în engleză, o prezentare a semnificaţiei Centenarului Marii Uniri şi un tabel cu 100 de români celebri pentru istoria lumii. Medalia are diametrul de 70 de mm şi grosimea de 6 mm şi o greutate de aproximativ 200 de grame. Va fi livrată într-o cutie elegantă din lemn nobil cu catifea la interior.
Ea conţine efigiile celor trei mari întemeietori de ţară în conturul graniţelor României Mari şi pe revers logo-ul societăţii Dorul din New York. Pe latura exterioară a monedei se află inscripţionat numărul fiecărui exemplar alături de citatul ”Amor Patriae Nostra Lex”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
O școală de șoferi din Alba Iulia a fraudat bugetul de stat cu peste 200.000 de lei. Explicația femeii care administra firma: ”Am desfăşurat o activitate haotică şi de multe ori am pierdut şirul încasărilor”
O școală de șoferi din Alba Iulia a fraudat bugetul de stat cu peste 200.000 de lei. Explicația femeii care administra firma: ”Am desfăşurat o activitate haotică şi de multe ori am pierdut şirul încasărilor” O femeie care administrează o școală de șoferi din Alba Iulia trebuie să plătească o amendă penală în valoare de […]