Rămâi conectat

Curier Județean

VINERI: Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Alba Iulia. Peste 260 de posturi oferite de agenți economici din județ

Ziarul Unirea

Publicat

în

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba organizează în data de  20 aprilie 2018, Bursa Generală a Locurilor de Muncă.

Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”, în Sala de conferinţe PAEM situată în Alba Iulia, strada Bucovinei, nr. 6 (Zona Piaţa Centru), începând cu ora 9:30.

Obiectivele acestei inițiative sunt de a realiza un contact cu un număr cât mai mare de angajatori, de a întreține un dialog între Serviciile Publice de Ocupare și de a crește gradul de conștientizare a problemelor legate de ocuparea forței de muncă.

De asemenea, se urmăreşte creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.

La acest eveniment sunt invitate să participe toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau cele care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen lung şi mediu.

Până în prezent au confirmat participarea 15 agenţi economici, aceştia oferind peste 260 locuri de muncă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Doliu la Consiliul Județean Alba: Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani

Bera Larisa

Publicat

în

Doliu la Consiliul Județean Alba: Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani Este doliu la Consiliul Județean Alba. Camelia Lazăr, angajată a instituției, a încetat din viață la doar 49 de ani. Citește și: Mesaje de condoleanțe „Draga noastră colegă, Camelia Lazăr, ne-a părăsit astăzi de dimineaţă, la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea