FOTO/VIDEO: Sute de credincioși au luat Lumina Sfântă de la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia în Noaptea de Înviere
Noaptea sfântă a Învierii Domnului, a adunat, și în acest an, mii de credincioşi la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Cu credinţă în suflete şi lumânări în mâini, oamenii au venit să primească Lumină şi să ducă pacea sfântă a Învierii în inimile şi casele lor.
La Catedrala Reîntregirii Neamului, slujba a fost oficiată, ca în fiecare an, în aer liber, pe un podium amenajat în fața Catedralei, de către Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, Îaltpreasfințitul Irineu, alături de un sobor de preoți.
La miezul nopţii, după ce ÎPS Irineu a rostit cu glas mare chemarea: ”Veniţi de luaţi Lumină!, platoul de pe Latura de Vest și curtea catedralei au fost luminate de mii de candele.
Credincioșii și-au aprins lumânările din Lumina Sfântă adusă chiar de la Ierusalim, iar apoi au cântat cu bucurie taina Învierii: “Hristos a înviat din morți! / Cu moartea pe moarte călcând / Și celor din morminte / Viață dăruindu-le“.
O parte dintre credincioşi au rămas până la finalul slujbei, iar alții s-au îndreptat cu Lumina Sfântă spre casele lor.
Tradiţia spune că, odată ajunşi acasă, creştinii trebuie să facă semnul crucii la intrarea în casă şi să intre cu lumânarea aprinsă în celelalte încăperi sau clădiri din curte şi chiar şi la animale. Pentru unii credincioşi, noaptea s-a încheiat în jurul mesei, ciocnind ouă roşii şi gustând din tradiţionalele preparate de Paşte.
Începând cu noaptea Învierii și în următoarele patruzeci de zile (până la Ispas) oamenii se vor saluta cu cuvintele „Hristos a înviat!” și vor răspunde: „Adevărat a înviat!”.
[nggallery id=5422]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația prin care urmează să contracteze un operator economic pentru modernizarea unei hale în care ar urma să fie produsă muniție de tip NATO, investiție estimată la 9 milioane […]
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba 10 judecători și-au început, joi, 8 mai 2025 activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba. Au depus jurământul într-un cadru solemn judecătorii Ionela-Andrada Cepoi, Theodora-Gabriela Băilă, Andreea-Theodora […]
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton Joi, 8 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Ciumbrud, se află o persoană căzută într-un șanț din beton. Citește și: UPDATE FOTO. […]