FOTO, VIDEO: Colegiul ”HCC” a câștigat, în premieră, Marele Premiu al concursului de istorie ”Alba Iulia, Cealaltă Capitală” . Clasamentul ediției din 2018
Echipa de elevi de la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” a câștigat, vineri, în premieră, cea de-a VII-a ediție a concursului pe teme de istorie ”Alba Iulia, Cealaltă Capitală”.
Finala competiției s-a desfășurat în Sala Ballroom Alba Mall, cu începere de la ora 10.00, iar alături de echipa de la HCC s-au luptat pentru Marele Premiu și au încercat să răspundă corect la cele 40 de întrebări despre istoria orașului Alba Iulia, elevi de la Colegiul HCC, Liceul de Arte ”Regina Maria”, Colegiul Economic și Colegiul Militar ”Mihai Viteazul”. Ei au luptat pentru premii în valoare de 12.000 de lei, oferite de Primăria municipiului Alba Iulia.
În cadrul concursului, fiecare liceu a fost reprezentat de o echipă formată din patru elevi.
Potrivit regulamentului, aceștia au trebuit să răspundă la întrebări formulate de istoricii Liviu Zgârciu și Tudor Roșu de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, pe principiul “cine apasă primul butonul răspunde”: fiecare răspuns corect a valorat un punct, iar pentru răspunsul greşit echipajul a fost depunctat cu un punct. Având în vedere că în acest an sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, și întrebările formulate de organizatori au fost legate de Centenar.
Cei mai bine pregătiţi s-au dovedit a fi în acest an elevii din echipa ce a reprezentat Colegiul HCC, care au câștigat, pentru prima dată, Marele Premiu în valoare de 5000 de lei.
Aceștia au ajuns la baraj cu echipa de la Liceul de Arte ”Regina Maria”, iar în final au reușit să câștige.
Pe locul II s-a clasat echipa de la la Liceul de Arte ”Regina Maria” – câștigătoarea edițiilor din 2015 și 2016, care a primit un premiu de 3.500 de lei, Locul III (2.500 de lei) a fost ocupat de echipa Colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian” (câștigătoarea ediției din 2017) , iar elevii de la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” s-au clasat pe locul IV, obținând mențiune – un premiu în valoare de 1.000 de lei.
Concursul, care are drept scop creșterea interesului elevilor pentru istoria orașului Alba Iulia, dar și de a promova patrimoniul cultural și istoric local, reunește an de an cele mai bune instituții școlare liceale din Alba Iulia.
Evenimentul este organizat de Primăria Alba Iulia și Muzeul Naţional al Unirii .
[nggallery id=5368]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident
FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident Un accident rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 23:25. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba în incident au fost implicate un număr de trei autoturisme. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe DN1, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi