Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Actualitate

Legea prin care şoferii care circulă fără rovinietă scapă de amendă, în anumite condiții, promulgată

Ziarul Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Șeful statului, Klaus Iohannis, a promulgat, joi, legea prin care şoferii care circulă fără rovinietă nu vor putea fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data comunicării acesteia, iar amenda se prescrie dacă şoferul nu e informat timp de 4 luni.

În forma adoptată se arată că şoferii nu mai pot fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data comunicării acesteia. Totodată, apar modificări şi în ceea ce priveşte prescrierea sancţiunii.

„Aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar intervalul de la data săvârşirii contravenţiei până la data comunicării procesului verbal nu se mai poate aplica altă sancţiune”.

De asemenea, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare.

Legea intră în vigoare la şasa luni de la publicarea în Monitorul Oficial, scrie Mediafax.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Noi reguli pentru obținerea pașaportului: Ce prevede noua lege adoptată de Camera Deputaților

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noi reguli pentru obținerea pașaportului: Ce prevede noua lege adoptată de Camera Deputaților Marți, 14 mai 2024, Plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege care revizuiește condițiile pentru eliberarea pașaportului simplu temporar. Conform noilor reguli, acest tip de pașaport va putea fi emis doar în situații speciale. În cursul zilei de marți, 14 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea