Autostrada Sebeș-Turda, lotul 3: Tirrena Scavi ar putea rămâne fără contract după ce a construit în proporţie de 99%, dacă nu remediază problemele constatate la inspecţia din ianuarie
Tirrena Scavi, antreprenorul care a executat lucrările la lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda (A10), riscă să rămână fără contract după ce a construit în proporţie de 99%. Oficialii de la Drumuri iau în considerare scenariul rezilierii în condiţiile în care constructorul italian nu remediază problemele constatate la inspecţia din ianuarie. Constructorul spune că lucrarea este bine făcută, şi are drept dovadă rezultatul unei expertize făcute de autorităţile competente din Cluj, contestate însă de aceeaşi autoritate de la Bucureşti.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis după inspecţia din ianuarie de pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda să îi acorde un termen de 90 de zile constructorului italian Tirrena Scavi pentru a rezolva problemele constatate, în special cele de planeitate şi rugozitate.
Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a comparat atunci circulația pe acest lot de autostradă cu cea pe o pată de ulei sau cu mersul în baie, pe gresia udă.
„Am amânat recepţia pentru 90 de zile. După această perioadă va avea loc o nouă inspecţie, iar dacă până atunci constructorul nu corectează problemele de rugozitate, planeitatate şi soluţia de asfalt pe poduri, vor fi aplicate penalităţi”, spunea Şerbănescu în ianuarie.
Dar de la începutul anului şi până în prezent, pe şantierul lotului 3 al autostrăzii Sebeş – Turda nu a mai fost derulată nicio lucrare, după cum reiese şi din raportările către CNAIR, unde gradul de execuţie s-a menţinut la 99% în toată această perioadă.
Întrebat din nou ce se va întâmpla dacă firma constructoare nu va reveni pe şantier pentru remedierea problemelor constatate în ianuarie, reprezentantul CNAIR a avertizat că sancţiunile pot merge mai departe de penalităţi, chiar până la rezilierea contractului.
Advertisement
Oficialii de la Drumuri insistă pe corectarea problemelor înainte de recepţia la terminarea lucrărilor şi nu ulterior, în perioada de garanţie. De altfel, conform legii, autostrăzile nu mai pot fi recepţionate decât dacă lucrările sunt finalizate 100%. Până anul trecut, lucrările rămase de efectuat puteau fi trecute în anexe şi finalizate ulterior deschiderii autostrăzii.
Pe de altă parte, un reprezentant al constructorului declara în ianuarie că şefii de la Drumuri dau dovadă de rea-voinţă când nu vor să facă recepţia, pentru că noua şosea este gata încă de anul trecut.
Teste controversate: se alunecă sau nu pe noua autostradă?
În apărarea sa, reprezentantul firmei constructoare mai spunea în ianuarie că Tirrena Scavi efectuat la rândul său teste de planeitate şi rugozitate cu un laborator de la Cluj, din care nu au rezultat probleme aşa cum anunţă CNAIR.
Dar de ce testele de la Regionala de Drumuri din Cluj au dat rezultate diferite de cele efectuate de CESTRIN Bucureşti?
O posibilă explicaţie ar fi modul în care au fost efectuate testele pentru a se stabili dacă se alunecă pe asfalt.
Conform informaţiilor Economica.net, cei din Cluj au folosit o metodă veche, de „sfârşitul secolului XIX”, numită „lata şi pata de nisip”, în timp ce specialiştii din Bucureşti au utilizat tehnologie nouă, un utilaj cu laser şi Gripper.
„Este ca şi cum ai măsura ceva cu palma sau cu ruleta”, au explicat sursele noastre.
Pe de altă parte, un membru al Asociaţiei Profesionale de Drumuri şi Poduri din România susţine că prin metoda celor de la Cluj, cu „lata si pata de nisip” , „nu greşeşti niciodată”, chiar dacă este una foarte veche.
ARR: Soluţionarea deficienţelor se va face cu celeritate ÎNAINTE de recepţia la terminarea lucrărilor
Pe lângă testele celor de la Cluj şi Bucureşti, pe acest lot de autostradă a mai fost efectuat un audit de siguranţă rutieră de către un expert independent, desemnat de Autoritatea Rutieră Română.
„CNAIR a solicitat ARR efectuarea auditului de siguranţă rutieră pentru Autostrada Sebeş – Turda, lot 3 şi lot 4 în luna noiembrie 2017. Rapoartele de audit de siguranţă rutiere au fost depuse la CNAIR în data de 22.12.2017 pentru Autostrada Sebeş – Turda – Lot 3, stadiul Anterior recepţiei la terminarea lucrărilor, respectiv 07.02.2018 Autostrada Sebeş – Turda – Lot 4, stadiul Anterior recepţiei la terminarea lucrărilor”, a spus pentru ECONOMICA.NET Aurelia Surulescu, directorul general al ARR.
Potrivit acesteia, recomandările din raport cu privire la planeitatea parţii carosabile şi rugozitate neconforme nu au fost contestate de CNAIR, astfel că acum ar trebui implementate recomandările rămase definitive.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează
Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează Dacia Duster s-a calificat în finala competiției Mașina Anului 2025 în Europa, concurând cu alte șase modele pentru acest titlu, selectate dintr-o listă cu nu mai puțin de 42 de candidați. Citește și: Vânzările autovehiculului Dacia Spring s-au […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii