Rămâi conectat

Ştirea zilei

Foto: Alarmă într-un oraș din Alba! În mai puțin de o săptămână, 4 unități comerciale au fost sparte de hoți

Ziarul Unirea

Publicat

în

După ce în noaptea de 21 spre 22 ianuarie a.c, personae încă necunoscute au pătruns, prin efracție, forțând cu ranga fereastra unui magazin aparținând firmei Orange, de pe strada Al. Sahia din Cugir, o altă acțiune a hoților s-a petrecut noaptea trecută(24 spre 25 ianuarie), la alte 3 locații situate tot pe aceeași stradă.

Este vorba despre spargerea unei  firme de prezentare și comercializare produse  optice, a unui magazin de preparare și desfacere produse de patiserie, precum și de un dozator de lapte. Dacă în primul caz autorii faptei s-au pricopsit cu un telefo mobil defect (adus pentru a fi trimis la reparat), de la magazinul ,,Optica” s-au ales cu un laptop, iar de la pizzerie(călcată de 2 ori în 2 săptămâni), au furat un telefon mobil și o numită sumă de bani uitată într-un sertar.

Un eșec pentru atacatori a fost la dozatorul de lapte de lângă magazinul ,,Minimal”, unde cu toate eforturile făcute, n-au reușit să scoată caseta de bani, care potrivit proprietarului, era oricum goală. Dacă la Orange hoții au  tăiat cablurile care alimentează alarma și camerele de supraveghere, la celelalte locații au lucrat fără teamă, întrucât nu există camere de supraveghere instalalate în apropiere.

De reamintit că anul trecut, alte 5 locații situate pe aceeași ,,atractivă” stradă Al. Sahia,  au fost ”vizitate” de persoane necunoscute, paguba la un magazin commercial, de unde s-au furat țigări, ridicându-se la peste 45.000 lei (nefiind recuperate până în prezent, niciun leu). Ziceam personae necunoscute, întrucât majoritatea cazurilor s-au soldat cu ,,autori neidentificați”. Ca și în celelalte cazuri, cercetările sunt effectuate de polițiști  ai Poliției Cugir, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

  (C.P.)

[nggallery id=5153]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025 Echipa Baroului de Avocați Alba a avut o prestație foarte bună, clasându-se pe locul 4, dintr-un total de 32 de formații, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025. Competiția s-a desfășurat la Târgu Jiu, fiind organizată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local

Ziarul Unirea

Publicat

în

Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a semnat, la începutul lunii martie 2025 contractul pentru instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate minimă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Accident MORTAL pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu: O femeie a DECEDAT, o tânără și un copilaș de 1 an au ajuns la spital, după ce șoferul a intrat într-un TIR, pe banda de urgență

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident MORTAL pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu: O femeie a DECEDAT, o tânără și un copilaș de 1 an au ajuns la spital, după ce șoferul a intrat într-un TIR, pe banda de urgență Un accident mortal a avut loc duminică dimineața, în jurul orei 7.00, pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea