Start-Up Nation, ediția 2018, va fi deschis pentru aplicare în luna aprilie
Programul Start-Up Nation, ediția 2018, va fi deschis firmelor, pentru aplicare, în luna aprilie, a anunțat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer.
Anul trecut au fost efectuate către beneficiari doar 23 de plăți a câte 200.000, în cadrul programului Start-Up Nation, iar restul, până la 600 milioane lei, sunt în conturile de tranzit ale instituțiilor partenere. Toate cheltuielile sunt promise de minister să fie decontate până în septembrie acest an.
Programul Start-Up Nation a avut anul trecut o finanțare de 1,71 miliarde lei, care asigură suportul activității a 10.000 de noi firme înființate după 30 ianuarie 2017.
La finalul lunii octombrie 2017, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, a declarat că aproape 20 de mii de companii au aplicat în cadrul programului Start-Up Nation, foarte multe dintre acestea obținând punctajul maxim de 100 de puncte.
Vârsta medie a celor care au aplicat este de 36 de ani, 55 la sută dintre ei fiind bărbați și 45 la sută femei.
Programul permite decontarea inclusiv a cheltuielilor pentru cumpărarea de masini, laptopuri, imprimante, biciclete, motociclete, ATV-uri, dar și de spații de birouri, precum și costuri cu salarii, chirii, costuri pentru utilități, ca și cheltuielile pentru cursuri de management, realizări de site-uri și promovare online.
Firmele care vor să atragă bani prin acest program trebuie să creeze cel puțin 1 loc de muncă pe care să-l mențină 2 ani, grantul maxim care poate fi acordat fiind de 200.000 lei, firma trebuind să fie înființată după 30 ianuarie 2017.
Sursa: profit.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
PROIECT DIGITALIZARE NIVASIG OFFICE SRL Numele Beneficiarului : NIVASIG OFFICE SRL NIVASIG OFFICE SRL , cod de identificare fiscala 33900408, inregistrata la Registrul Comertului nr. J02/1274/2014, cu sediul in Municipiul Arad, Strada Abrud, Nr. 102, Bloc 131, Ap. 12, Județ Arad, deruleaza incepand cu data de octombrie 2024, proiectul nr 795, intitulat “Proiect Digitalizare NIVASIG […]