Delegație a PSD Alba, în vizită (de lucru) la Strasbourg: ”Promovează turistic și economic” județul Alba-potrivit comunicatului
Delegație a PSD Alba, în vizită (de lucru) la Strasbourg: ”Promovează turistic și economic” județul Alba
O delegație din județul Alba, alcătuită din primari și aleși locali, a vizitat în această săptămână sediul Parlamentului European de la Strasbourg, cu ocazia primei sesiuni plenare a anului 2018.
Inițiativa i-a aparținut ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, iar vizita a fost realizată cu sprijinul deputatului european Răzvan Popa.
Oaspeții din Alba au putut afla, astfel, mai multe detalii despre procesul decizional al Uniunii Europene, dar și participa la discuții cu diverși oficiali europeni privind mecanisme eficiente care pot fi utilizate în vederea atragerii fondurilor europene, dar și pentru promovarea turistică și economică a județului în perspectiva preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2019.
„Proiectul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene este unul de importanță majoră pentru întreaga societate, iar intervalul de vizibilitate de care se va bucura țara noastră reprezintă o oportunitate inclusiv pentru județul Alba, atât în anul premergător, cât și pe durata celor șase luni de mandat.
Vom organiza, pe perioada președinției noastre, evenimente în Alba și ne dorim ca acest proiect să genereze un impact pozitiv asupra vieții de zi cu zi a albaiulienilor“, a declarat Victor Negrescu.
comunicat de presă al PSD Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Dotare cu echipamente digitale a laboratorului de științe din cadrul liceului „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieș. Ce valoare are investiția
Dotare cu echipamente digitale a laboratorului de științe din cadrul liceului „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieș. Ce valoare are investiția Administrația orașului Baia de Arieș a scos, recent, licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede modernizarea infrastructurii școlare a liceului „Dr. Lazăr Chirilă”, prin dotarea de echipamente digitale a laboratorului de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
30 iulie| Ziua internațională a prieteniei: Cum a ajuns să fie celebrată această sărbătoare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
29 iulie: Ziua Imnului Național. Istoria celor șase imnuri, de la constituirea statului român modern
-
Ştirea zileiacum 5 zile
VIDEO | Nicușor Stanciu, căpitanul României, a primit placheta de onoare a ISU Alba: ”Sunt mândru și onorat să mă aflu aici! Nu vă zic cel mai bun să câștige, pentru că toți sunteți învingători”
-
Curier Județeanacum 3 zile
Molnar Bianca, albaiulianca șefă de armă, pe arma Geniu, a Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri „Basarab I” din Pitești. Ce medie a avut absolventa
-
Ştirea zileiacum 5 zile
UPDATE | ACCIDENT MORTAL la Cisteu de Târnavă: Un bărbat de 46 de ani a decedat, în urma unei coliziuni între un autocamion și două autoturisme