Rămâi conectat

Politică Administrație

Senatorul Daniel Breaz, mesaj la final de an: Dincolo de împlinirile profesionale și personale, cel mai important dar primit sunt oamenii minunați pe care i-am avut alături

Ziarul Unirea

Publicat

în

La cumpăna dintre ani, ne-am obișnuit să tragem câte o linie fină și să facem suma realizărilor. La finele anului 2017, dincolo de împlinirile profesionale și personale, cel mai important dar primit sunt oamenii minunați pe care i-am avut alături în tot ceea ce am reușit să fac.

Marea mea recunoștință se îndreaptă către aceștia: familie, colegi, studenți, prieteni, colaboratori de pretutindeni – știuți și neștiuți, unii sprijinindu-mă fără să ne cunoaștem efectiv – oameni care m-au învățat că nimic din ceea ce împlinim nu ni se datorează în exclusivitate: totul se întâmplă PRIN și PENTRU oamenii din jur.

Din bucurii mici, oamenii de lângă mine mi-au construit  echilibrul, dorința de a merge mai departe, încrederea că merg pe drumul bun și voința de a nu dezamăgi.

Recunoștința și mulțumirile mele!

Vă doresc tuturor un An Nou pe măsura speranțelor și a gândurilor bune pe care le aveți! Și nu uitați: fericirea vine din lucrurile mărunte!

LA MULȚI ANI!

DANIEL BREAZ,  Senator PSD


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Modernizarea sediului Primăriei Mirăslău pentru eficientizare energetică: Investiție de peste 1 milion de lei

Bera Larisa

Publicat

în

Modernizarea sediului Primăriei Mirăslău pentru eficientizare energetică: Investiție de peste 1 milion de lei Administrația comunei Mirăslău, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede modernizarea și eficientizarea energetică a clădirii sediului primăriei. Citește și: Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea