Rămâi conectat

Sport

FOTO, Transalpina Șugag – Sportul Petrești 3-2 (2-1) | În derby-ul etapei, Transalpina a învins în inferioritate și e noul lider!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Transalpina Șugag a învins în inferioritate numerică Sportul Petrești, scor 3-2 (2-1),  în derby-ul penultimei etape a Ligii a 4-a, miza fiind una imensă, titlul de campioană de toamnă.

Părăsită de antrenorul Vasile Ursu și cu R. Sîrbu eliminat în minutul 23, Transalpina a câștigat meciul ambițiilor și a urcat pe prima poziție a ierarhiei.

Scorul a fost 3-2 (2-1), goluri înscrise de Mura (8), P. Lazăr (45+1), Șufană (58), respectiv G. Samoilă (29, 60)

Rivalele au aliniat cele mai bune distribuții, exceptându-l pe Goangă (Transalpina) – suspendat, descinderea la Șugag fiind o premieră pentru antrenorul Ștefan Fogoroși. Pe banca cealaltă, o surpriză, absența antrenorului Vasile Ursu, substituit de secundul Ioan Trăscăian. Surse oficiale susțin că tehnicianul albaiulian a părăsit echipa sâmbătă, a renunțat la postura de „principal”, chiar dacă Neluțu Budin a încercat să cosmetizeze situația.

Partida a început cu nerv, dar și cu nervi, Transalpina marcând la prima oportunitate prin Mura (8), fostul elev al lui Fogoroși la Daia Română, după o pasă venită din stânga. C. Oltean (21) a ratat o altă oportunitate, se părea că Transalpina este pe val, însă a venit lovitura primită sub centură, din ograda proprie.

*R. Sîrbu (Transalpina), eliminat în minutul 23!

Fundașul Radu Sîrbu a fost eroul negativ al propriei echipe, fiind eliminat de centralul Andrei Nagy, după o altercație la centrul terenului, în care l-a lovit pe D. Ianc fără minge. „Roșu” direct și gazdele au fost obligate să suporte o inferioritate numerică o repriză și jumătate. Terenul s-a înclinat subit spre buturile lui Pojar ce a trebuit să suporte presiunea Sportului Petrești. Au ratat D. Ianc (25), Sava (27, după o pătrundere excelentă a lui Bălaș), Pojar a respins șutul lui Samoilă (28), dar apoi a venit fireasca egalare, realizată de G. Samoilă (29), la o minge întoarsă de Sava. Osapeții au prins aripi, D. Ianc (36) a alunecat în poziție excelentă, dar Șugagul a dat lovitura, în inferioritate, în prelungirile primului mitan, când P. Lazăr (45+1), al doilea golgheter al gazdelor, după Mura, a marcat cu capul după un corner!

*Șugagul, două goluri în inferioritate!

Șugagul a început mai curajos și actul secund și a irosit în minutul 56 ocazia de a tranșa meciul. A ratat P. Lazăr, iar apoi Ov. Lazăr a scos de pe linia porții reluarea lui Mura, ambele oportunități fiind în aceeași fază. Totuși Șufană (58) a majorat avantajul cu o reluare cu capul din apropiere a o minge bâlbâită de o defensivă abulică. Jocul se încinge iar, după ce G. Samoilă (60) a împins în plasă mingea revenită din bară, cu tot efortul lui Pojar. În minutul 76, Cristurean a fost aproape de a restabili egalitatea, dar reluarea sa cu capul s-a scurs pe lângă bara dreaptă. În minutul 90+2, Mărginean nu ajunge balonul în fața porții adverse și totul se termină, la Șugag se scandează „campionii, campionii”!

Formațiile de pe Valea Frumoasei clasate pe podium au fost întrecute ieri de CS Ocna Mureș, care a acumulat 30 de puncte, o remiză la Șugag menținând formația ocnamureșeană pe prima poziție.

Sportul Petrești se prezintă cu un moral excelent dat de cele 6 jocuri fără eșec, în vreme ce amfitrionii au pierdut două din ultimele trei întâlniri disputate.

[nggallery id=4918]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș a câștigat ediția 2025 a Cupei „Mihail Kogălniceanu” la minifotbal

Ziarul Unirea

Publicat

în

Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș a câștigat ediția 2025 a Cupei „Mihail Kogălniceanu” la minifotbal În data de 9 mai 2025 s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Cupei „Mihail Kogălniceanu” la minifotbal. Citește și: FOTO: LPS Alba Iulia, locul doi în ierarhia cluburilor la Campionatul Național Școlar! Înotătorii din Cetatea Marii Uniri, 21 de […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, victorie cu Vasas Femina, la fotbal feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, victorie cu Vasas Femina, la fotbal feminin CSM Unirea Alba Iulia a învins, la Micești, pe Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, scor 2-0 (1-0), goluri marcate de Estera Prunar și Raluca Pascu, într-un meci contând pentru etapa a zecea din play-out-ul SuperLigii feminine. Este a doua victorie consecutivă a formației din Cetatea […]

Citește mai mult

Sport

În competițiile juvenile, LPS Sebeș – dublă victorie, CSM Unirea Alba Iulia – succes la Under 19

Dan HENEGAR

Publicat

în

În competițiile juvenile, LPS Sebeș – dublă victorie, CSM Unirea Alba Iulia – succes la Under 19 În etapa a 24-a a competițiilor juvenile Under 19 și Under 17 organizate de Federația Română de Fotbal, în dreptul conjudețenelor sunt 3 victorii, doar CSM Unirea Alba Iulia suferind o înfrângere, la Under 17, în Seria 11. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea