Botezul Domnului – Boboteaza
Pe 6 ianuarie prăznuim Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează. Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă şi denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greacă şi înseamnă „arătare”, „descoperire”. De ce arătare sau descoperire? Pentru că în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”.
lBoboteaza – scurt istoric
Sărbătoarea Bobotezei este amintită din secolul al II-lea, la Sfântul Clement Alexandrinul. Menţionăm că în primele secole, Boboteaza era sărbătorită împreună cu Naşterea Domnului, pe 6 ianuarie. Începând cu secolul al IV-lea, cele două sărbători au fost despărţite: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului şi 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.
lBoboteaza, ziua în care Hristos S-a descoperit lumii
Afară de cele grăite de Iisus la vârsta de 12 ani în templu, Hristos nu a săvârşit nici o minune şi nu a rostit nici un cuvânt reţinut de evanghelişti. Începând cu Botezul Său, Hristos iese din umbră şi începe să propovăduiască. A primit botezul la 30 de ani, vârsta maturităţii la evrei.
Iisus a venit la Ioan şi i-a cerut să-L boteze, nu pentru că avea nevoie de curăţire de păcate, căci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinţi creaţia. Că Mântuitorul nu a venit să primească iertare de păcate de la Ioan, reiese şi din faptul că botezul lui Ioan îl ajută pe om să conştientizeze starea păcătoasă, însă, nu oferea iertarea. De aceea se şi spune că era „spre iertarea păcatelor” (Luca 3, 3), pe care avea s-o aducă Hristos.
El primeşte botezul de la Ioan pentru a readuce Duhul Sfânt în creaţie. Prin căderea în păcat, omul Îl pierduse pe Sfântul Duh, aşa cum ne mărturiseşte Sfântul Chiril al Alexandriei. Botezul Mântuitorului reprezintă momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fuseseră zăvorâte pentru om şi pentru întreaga creaţie. Prin cuvintele din rugăciunea citită la Bobotează: „Astăzi firea apelor se sfinţeşte…”, nu trebuie să înţelegem că harul lui Dumnezeu se pogoară în timpul slujbei de sfinţire a apei peste toată apa care există în diverse locuri, ci doar peste apă pregătită din timp pentru acest lucru.
lÎn Botezul Domnului stau începutul şi temeiul Sfintei Taine a Botezului creştin
Acceptând să Se cufunde în Iordan, Hristos l-a îngropat pe vechiul Adam şi a început astfel zidirea unui om nou. Apele Iordanului primind pe Dumnezeu-Omul nu au avut ce să cureţe, ci au fost ele însele purificate. Hristos a curăţit prin cufundarea Sa în Iordan, creaţia întinată de căderea omului în păcat şi a înlăturat puterea satanei. Astfel, în clipa când El S-a lăsat botezat de Ioan, izvoarele harului s-au pogorât peste creaţie.
În rugăciunea de sfinţire a apei de la Botez, se cere venirea Duhului pentru curăţirea apei de lucrarea puterilor demonice, pentru că ea să devină, prin pogorârea deplină a Duhului, loc al naşterii omului nou în Hristos.
Astfel, ritualul Botezului creştin repetă aceste momente, care semnifica trecerea dintr-o etapă existenţială în alta: el se deschide cu lepădările, menite să alunge puterea satanei şi se încheie cu primirea darului Sfântului Duh.
lBoboteaza – sfinţirea apei
În ajunul şi în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfânt, la rugăciunile arhiereilor şi preoţilor se sfinţeşte Agheasma Mare.
Creştinii ortodocşi gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, în perioada 5 ianuarie – 14 ianuarie şi la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare este folosită, în Ajunul Bobotezei, la sfinţirea casele credincioşilor şi locuitorii acestora. Tot cu ea se stropesc şi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, cum ar fi: binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, sfinţirea crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor liturgice, sfinţirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir. (B.C.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
DECES într-un microbuz școlar din județul Alba: Mai mulți copii au nevoie de sprijin psihologic în urma tragicului incident
DECES într-un microbuz școlar din județul Alba: Mai mulți copii au nevoie de sprijin psihologic în urma tragicului incident – declară un părinte Vineri, 15 noiembrie 2024, o persoană în vârstă a decedat în timp ce se afla într-un microbuz școlar din județul Alba, pe ruta Trâmpoiele – Zlatna. Tragicul incident s-a petrecut sub ochii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii