VIDEO: 12 noiembrie, Armata Română sărbătorește Ziua Cercetaşilor, Geodezilor militari și SMG
Ziua cercetașilor militari este sărbătorită de Armata Română la 12 noiembrie. Prin Ordinul de Zi nr. 83, la 12/24 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de constituire a Secției a II-a din cadrul Corpului de Stat Major General, ca prim element organizat al cercetării în Armata Română.
Această dată s-a constituit în ziua “onomastică” a cercetaşilor militari. Înfiinţată ca urmare a creşterii nevoilor de informaţii, cercetarea şi-a extins obiectivele şi orizonturile având ca element de comparaţie armatele moderne prin însuşirea şi aprofundarea cunoştinţelor militare şi prin perfecţionarea deprinderilor necesare culegerii datelor şi a informaţiilor despre inamic, în toate condiţiile de timp şi anotimp, ziua sau noaptea.
Reuşita oricărei misiunii este asigurată de deţinerea informaţiei. Depinzând de doi factori, timpul şi calitatea, informaţia este baza deciziilor luate de factorii de conducere şi totodată salvează vieţii omeneşti. Filtrul minţii cercetaşului rezultă informaţia necesară deciziei. Ei au învăţat să citească detaliile de planimetrie, atitudinile şi sentimentele localnicilor, urmele lăsate de trecerea unei maşini, a unui om sau animal.
Ei sunt cei care iau pulsul fierbinte al ariei de responsabilitate. Sunt primii care se expun pericolului şi care îşi sacrifică viaţa pentru ceilalţi dacă situaţia o impune. A fi cercetaş înseamnă să vezi şi să nu fii văzut, să auzi fără a fi auzit, de fapt să fii discret dar, totodată, omniprezent. „Audi, vidi, sile!” („Ascultă, urmăreşte şi taci”) este motto-ul care defineşte blazonul cercetaşilor! Cercetaş nu poate ajunge oricine, mulţi doresc să primească dreptul de a purta pe mâneca vestonului semnul Rozei Vînturilor, emblema cercetaşilor, dar foarte puţini îl şi obţin.
Spiritul de echipă, coeziunea, încrederea în camarazi sunt elemente care definesc cariera unui cercetaş. Cercetaşii sunt primii care observă un potenţial pericol, iar de memoria lor vizuală depinde foarte mult deplasarea patrulelor pe traseele stabilite. Media de vârstă a celor de la Cercetare se situează la douăzeci şi cinci de ani. La mulţi ani cu această ocazie, tuturor celor care lucrează în structurile de cercetare şi intelligence militar ale Armatei Române.
Prima hartă topografică în care apare numele România
Prin acelaşi ordin din 12 noiembrie 1859, A.I.Cuza Cuza a pus bazele Serviciului Topografic al Armatei Române. După această dată, atât structura organizatorică a acestuia, cât şi tehnologia de obţinere a hărţii topografice militare au fost perfecţionate continuu.
Printre realizările topogeodezilor militari se numără prima hartă topografică pe care este înscris numele de România, executarea unor lucrări topografice pentru zonele de operaţii ale armatei române în timpul Războiului de Independenţă, medalii de aur şi de argint la Expoziţia Universală de la Paris (1899), reţeaua triangulaţiei de stat de ordinul I-IV, reţeaua nivelmentului de stat de ordinul I-IV, harta topografică militară la scările 1:25 000 – 1:1 000 000, planuri topografice ale localităţilor, etc.
Începând cu anul 1963, s-a trecut efectiv la actualizarea hărţii topografice la scara 1: 50.000, folosind procedee topofotogrametrice moderne, activitate finalizată în anul 1973. Din ianuarie 1991, sectorul productiv a trecut în subordinea Institutului de Cercetare, proiectare, producţie în domeniul Topogeodeziei Militare, ca secţie a acestuia, iar Unitatea de Geodezie şi Topografie şi-a schimbat denumirea în Unitate de Instrucţie şi Pregătire Topogeodezică.
Prin Ordinul Ministrului Forțelor Armate nr. L001900 din 24 octombrie 1964, Compania 258 Cercetare din garnizoana Iași se transformă în Batalionul 161 Cercetare, cu reședința la Vaslui, potrivit ”Calendarului tradițiilor militare” (2010).
La data înființării, unitatea era constituită din comanda batalionului și statul major, aparatul politic, serviciul tehnic, spatele batalionului și serviciul financiar, subunitatea de asigurare de luptă (plutonul transmisiuni), subunitățile de luptă cu o companie de cercetare pe tancuri, o companie de cercetare pe transportoare blindate, o companie de cercetare în adâncime și subunități și formațiuni de spate.
În 1969, unitatea primește Drapelul de luptă și se restructurează, prin desființarea companiei de cercetare pe tancuri și înființarea celei pe autoturisme.
Începând cu noiembrie 1970, unitatea primește titulatura de Batalionul 101 Cercetare, care din 20 martie 1995 a fost dislocat din garnizoana Vaslui, în garnizoana Roman.
Sursa: agerpres.ro, rumaniamilitary.ro
Sursa video: youtube
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
Iniţiată în 1973 de doi tineri americani, fraţii Brian şi Michael McCormack din Omaha, ca formă de protest la conflictul izbucnit între Israel şi Egipt din toamna aceluiaşi an, şi ca un îndemn la pace în întreaga lume, ideea a ajuns să fie susţinută de politicieni, lideri religioşi, celebrităţi şi de 31 de laureaţi ai […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată