Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Economie

Split TVA ADOPTATĂ de Senat: Care sunt noile OBLIGAȚII pentru firme

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Legea privind mecanismul de plată defalcată a TVA, cunoscut mai ales ca split TVA a fost adoptată, marți, de Senat. Potrivit modificărilor aduse în comisia de buget-finanţe, urmează ca această măsură de split TVA să se aplice doar pentru firmele aflate în insolvenţă, faliment şi cele care la finalul anului 2017 au datorii la plata TVA.

Proiectul a fost adoptat cu 54 de voturi pentru și 45 împotriva . În acest caz, Camera Deputaților este cameră decizională.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Aplicarea mecanismului de plată defalcată a TVA va fi opțională pentru toți agenții economici, mai puțin cei aflați în insolvență sau care nu își îndeplinesc obligațiile fiscale reprezentând TVA pentru o perioadă mai mare de timp spunea ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, la „Ora Guvernului”, în Parlament.

Potrivit noilor reglementări adoptate plenul Senatuluii, ”au obligaţia să deschidă şi să utilizeze cel puţin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA (…) pentru încasarea şi plata TVA şi instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA (…) pentru încasarea TVA, care se află în cel puţin una din următoarele situaţii:

a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 1500 lei în cazul contribuabililor mari, 1000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 500 de lei în cazul contribuabililor mici şi 100 de lei în cazul contribuabililor persoane fizice;

b) începând cu 1 ianuarie 2018 înregistrează obligaţii fiscale restante reprezentând TVA  mai vechi de 30 de zile de la scadenţă, cu excepţia celor pentru care s-a obţinut eşalonarea la plată, în cuantum mai mare de: 1500 lei în cazul contribuabililor mari, 1000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 500 de lei în cazul contribuabililor mici şi 100 de lei în cazul contribuabililor persoane fizice;

c) se află sub incidenţa legislaţiei naţionale privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă”.

Cei care optează benevol pentru sistemul defalcat de plată a TVA pot renunţa la acest mecanism la sfârşitul anului fiscal, dar nu mai devreme de un an de la data la care a început să li se aplice măsura.

În schimb, companiile care intră sub incidenţa legii privind plata defalcată a TVA, adică cele care au înregistrat întârzieri la plata taxei sau care au fost în insolvenţă, pot renunţa la măsură în termen de şase luni de la data în care nu se mai află în situaţia respectivă.

De asemenea, companiile care optează benevol pentru sistemul de plată deflacată a TVA beneficiază de două facilităţi. În primul rând, vor primi o reducere de 5% la plata impozitului pe profitul aferent trimestrului IV al anului fiscal 2017. În al doilea rând, le vor fi anulate penalităţile de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

De ce devine egld alegerea criptoentuziaștilor: avantaje și tendințe (P)

Andreea Ștefan

Publicat

în

Lumea criptomonedelor este una extrem de complexă și nu mulți o înțeleg. Aceia care i-au descoperit, însă, tainele devin tot mai interesați de EGLD și rețeaua Elrond. Din ce în ce mai atractivă pentru investitori și pentru aceia pasionați de tehnologie, această monedă digitală a devenit cunoscută pentru inovația și pentru performanțele solide pe care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea