Rămâi conectat

Sport

FOTO, Viitorul Sîntimbru – Viitorul Spicul Daia Română 1-1 (1-1) | Gol spectaculos marcat de Paul Ciucă, cu ajutorul vântului!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cele două Viitorul din Liga a IV-a, formații din Sîntimbru și Daia Română, s-au înfruntat la Galtiu, într-o partidă a cărei calitate a fost influențată de ploaie și vântul puternic, scorul fiind 1-1 (1-1), cu amfitrionii jucând în „10” după eliminarea lui Horeiciuc (63)

Dăienii au început mai bine, au avut câteva oportunități, prin G. Scheau și P. Ciucă, dar deschiderea scorului a venit la o fază curioasă, antrenorul Paul Ciucă (21) a centrat înalt de pe dreapta, iar vântul a fost coautor la reușita sa, influențând traiectoria balonului ce l-a păcălit pe Pascu. Sântimbrenii s-au trezit, au ieșit la joc și au egalat după 5 minute, prin Brînză (26), care scăpat singur a șutat pe lângă Ad. Cibu.

În continuare s-a jucat deschis, cu garda jos, cu oportunități la ambele buturi, cele mai importante fiind semnate de Sașa și Hada. Deși în ambele distribuții au fost absențe importante, Dreghiciu și S. Oara, respectiv Uță, V. Moldovan și A. Cibu, a fost o partidă interesantă, amfitrionii neputând uita că în sezonul trecut au pierdut ambele jocuri directe.

*Sânge după pauză, gazdele în inferioritate!

Nicola (55) a ratat marea ocazie a actului secund, din careul mic șutând peste poartă. În minutul 63, s-a produs cel mai tensionat moment al jocului: Horeiciuc l-a lovit cu piciorul în față pe G. Scheau, scăpat singur. Centralul H. Balea a acordat inițial galben, dar la vederea sângelui a schimbat culoarea cartonașului în roșu pentru fundașul gazdelor, Ov. Barna protestând pe teren după această decizie. Gazdele, rămase în inferioritate au avut alte oportunități prin Al. Stan și Brînză

[nggallery id=4776]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Reprezentanții „Life is Dance” Alba Iulia, în prim-plan la Cupa Maramureșului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Reprezentanții „Life is Dance” Alba Iulia, în prim-plan la Cupa Maramureșului Rezultate deosebite reușite de reprezentanții „Life is Dance” Alba Iulia, la Cupa Maramureșului. Cele 6 perechi care au reprezentat clubului din Cetatea Marii Uniri au obținut performanțe de apreciat la o competiție la care participă an de an, devenind deja o tradiție. Rezultate: *precompetițional, […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Rezultate excelente pentru cicliștii din Alba: Attila Malnași și Denisa Mărcuș – locul doi la Mediaș, Radu Măda – participare în Polonia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Rezultate excelente pentru cicliștii din Alba: Attila Malnași și Denisa Mărcuș – locul doi la Mediaș, Radu Măda – participare în Polonia Din nou rezultate de apreciat pentru cicliștii din Alba: Attila Malnași (CSM Unirea Alba Iulia) și Denisa Mărcuș (din Geomal, comuna Stremț, legitimată la CSM Mediaș) s-au clasat pe locul secund la Mediaș […]

Citește mai mult

Sport

LPS Alba Iulia, locul doi la Cupa „Nicușor Marcu”, ediția a patra, eveniment sportiv dedicat memoriei regretatului antrenor albaiulian

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Alba Iulia, locul doi la Cupa „Nicușor Marcu”, ediția a patra, eveniment sportiv dedicat memoriei regretatului antrenor albaiulian Echipa Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia s-a clasat pe locul secund la Cupa „Nicușor Marcu”, eveniment sportiv desfășurat în Cetatea Marii Uniri la finele săptămânii. Competiția de baschet feminin ajunsă la a patra ediție a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea