Veste excelentă pentru Alba: aiudeanul Raul Şteau şi Andrei Mărginean (CS Zlatna), în lotul României Under 17 pentru turneul de calificare la Campionatul European!
Două promiţătoare talente ale fotbalului judeţean, aiudeanul Raul Şteau şi Andrei Mărginean (CS Zlatna), au fost convocaţi în lotul naţionalei României Under 17 pentru turneul de calificare la Campionatul European ce va avea loc în Anglia anul viitor, partidele grupei a 10-a disputându-se în ţara noastră, săptămâna viitoare.
O veste excelentă pentru fotbalul din Alba, cei doi jucători de mare perspectivă aflându-se în faţa primelor jocuri oficiale în “tricolor” şi a celor mai importante examene din carieră, de până în prezent.
Săptămâna viitoare, în perioada 23-29 octombrie, România va fi gazda turneului de calificare pentru echipele Under 17, prima fază de calificare, întâlnirile disputându-se la Mogoşoaia şi la Buftea. În țara noastră se vor juca partidele din cadrul grupei a zecea, din care fac parte alături de România naționalele Lituaniei, Luxemburgului și Austriei. Jucătorii antrenați de Sorin Colceag au intrat de duminică, 15 octombrie, în cantonament la Mogoșoaia. Programul meciurilor: *luni, 23 octombrie, ora 15.00: Austria – Luxemburg (Buftea); ora 19.00: Lituania – România (Mogoșoaia);
*joi, 26 octombrie, ora 15.00: Austria – Lituania (Buftea); ora 19.00: România – Luxemburg (Mogoșoaia);
*duminică, 29 octombrie, ora 17.00: România – Austria (Mogoșoaia), Luxemburg – Lituania (Buftea)
Lotul României: *portari: Șerban (Academia „Gheorghe Hagi”), Ducan (Centrul Național de Pregătire Târgu Mureș/ Unirea Petrolul Videle), Dobre (Centru Național de Pregătire Timișoara/ LPS Banatul Timișoara);
*fundași: Georgescu (Academia Hagi), A. Vlad (Academia Hagi), Dumitrescu (FC Pitești), Chiorean (Sporting Juniorul Vaslui), Boloca (Juventus Torino), Niță (Centrul Național de Pregătire Târgu Mureș/ Interstar Sibiu), Ilan (Centrul Național de Pregătire Târgu Mureș/ LPS Banatul Timișoara), Drăgușin (ACS Regal Sport);
*mijlocași: Negrean (Academia Hagi), Matiș (Academia Hagi), Raul Șteau (Centrul Național de Pregătire Târgu Mureș/ Viitorul Cluj), Andrei Iulius Mărginean (CS Zlatna), June (Sporting Juniorul Vaslui), Nițescu (Petrosport Ploiești), Cl. Stan (Dinamo), Mitrea (Inter Milano), Marrone (FC Nurnberg), Pitu (Academia Hagi), Albu (Academia de Fotbal „Gică Popescu”);
*atacanți: L. Munteanu (Academia Hagi), D. Toma (Dunărea Călărași), Al. Dumitru (Atletico Madrid).
Sursa: Federaţia Română de Fotbal
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra La Daia Română se va desfășura vineri, 16 mai, cu începere de la ora 12.00, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin. Este o oportunitate și în același […]
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe Cele 4 conjudețene care activează în Seria 7 a eșalonului terț au parte de jocuri externe în runda a opta din această fază a campionatului, penultima din play-off, unde avem derby-ul primelor două clasate, Gloria […]
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă” În această perioadă, la Târgu Mureș, se dispută turneul final al Campionatului Național Under 19 (junioare), la volei feminin, între cele mai bune echipe din țară regăsindu-se și Volei Alba Blaj. Citește și: FOTO: Rezultat extraordinar, Volei […]