Rămâi conectat

Sport

Doi unirişti testaţi de Celtic Glasgow

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Celtic Glasgow, liderul campionatului scoţian va testa timp de o săptămână doi tineri jucători unirişti. În perioada 11-18 ianuarie, portarul Vlad Ignat (15 ani) şi mijlocaşul Nicuşor Stanciu (17 ani) vor susţine probe de joc la formaţia eliminată în preliminariile Europa League de Utrecht. Junii fotbalişti ai Unirii Alba Iulia sunt cotaţi fiecare la 500.000 euro, eventualitatea unui transfer extern fiind o oportunitate excelentă pentru divizionara secundă aflată în dificultate financiară. Vlad Ignat şi Nicuşor Stanciu sunt doi dintre cei mai talentaţi fotbalişti din noua generaţie, primul fiind component al lotului naţional Under 16, iar celălalt al reprezentativei Under 19. Vlad a trecut în luna trecută primele teste la Notthingham Forest (unde este aşteptat în februarie), în timp ce mijlocaşul s-a aflat în anul 2010 şi în vederea cluburilor VfB Sttugart şi Brescia Calcio, la prima formaţie pregătindu-se în vară câteva zile. Produse 100 la sută a echipei din Cetatea Marii Uniri, cei doi internaţionali albaiulieni de juniori speră să calce astfel pe drumul deschis de Gicu Grozav, cel care în urmă cu un an s-a transferat la Standard Liege contra sumei de 350.000 euro. Şi apropos de fostul unirist, n-ar fi exclus să ajungă în această iarnă din nou sub comanda lui Ladislau Bölöni, la Lens, sub formă de împrumut. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra

Dan HENEGAR

Publicat

în

Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra La Daia Română se va desfășura vineri, 16 mai, cu începere de la ora 12.00, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin. Este o oportunitate și în același […]

Citește mai mult

Sport

În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe

Dan HENEGAR

Publicat

în

În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe Cele 4 conjudețene care activează în Seria 7 a eșalonului terț au parte de jocuri externe în runda a opta din această fază a campionatului, penultima din play-off, unde avem derby-ul primelor două clasate, Gloria […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă” În această perioadă, la Târgu Mureș, se dispută turneul final al Campionatului Național Under 19 (junioare), la volei feminin, între cele mai bune echipe din țară regăsindu-se și Volei Alba Blaj. Citește și: FOTO: Rezultat extraordinar, Volei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea