”La mulți ani, iubiți și stimați semănători de lumină!”. MESAJUL inspectorului școlar general al IȘJ Alba, Marcela Dărămuș, pentru dascălii din județ, de Ziua Educației
În fiecare an, la data de 5 octombrie, în toată lumea este celebrată Ziua educaţiei şi a celor care activează în acest domeniu. Cu această ocazie, inspectorul școlar general al IȘJ Alba, prof. Marcela Dărămuș, a transmis un mesaj tuturor dascălilor din județ.
”Sărbătorirea Zilei Mondiale a Educației îmi oferă prilejul de a vă mulțumi tuturor celor ce trudesc cu ambiție pe făgașul cultivării seminței de Adevăr și Frumos, Bine și Sacru, Cinste și Demnitate în sufletele tuturor.
Este foarte greu să măsori în câteva cuvinte tot ceea ce înseamnă dascălul în societatea prezentului; dar recunoștința trebuie să fie pe măsura dăruirii, pasiunii și profesionalismului de care dumneavoastră, dascălii, dați dovadă în îndrumarea și educarea generațiilor cărora le-ați dăruit lumina cunoașterii, din flacăra pasiunii pentru educație.
Considerațiile mele se îndreaptă astăzi către dumneavoastră, făuritori de sentimente și de caractere, artiști care dați culoare sufletului nostru, deschizători de drumuri și de idealuri.
Vă doresc multa sănătate, prosperitate și măiestrie în nobila misiune pe care o aveți!
La multi ani, iubiți si stimați semănători de lumină!”,
Prof. Eugenia Marcela Dărămuș,
Inspector Școlar General.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Ion Dumitrel: România are nevoie de predictibilitate și de onoarea celor care își păstrează cuvântul dat
Ion Dumitrel: România are nevoie de predictibilitate și de onoarea celor care își păstrează cuvântul dat Am tot auzit în ultima vreme cum alegerile din perioada următoare sunt despre politicieni, partide și interese nemărturisite publicului larg. Pe mine și echipa PNL Alba ne cunoașteți de mai bine de două decenii, ne știți competența, faptele, promisiunile […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918