FOTO/ ”Zilele Tiurului”, prima ediție. Dezvelirea monumentului simbol al satului , parada călăreților, bal și spectacol folcloric
Prima ediţie a „Zilelor Tiurului” a avut loc astăzi, 23 septembrie 2017, începând cu ora 10.00. Începând din acest an şi tiurenii au o zi a lor, prima ediţie chemându-și acasă fiii satului, cu mic, cu mare, la o reîntâlnire cu locurile copilăriei (în cazul celor plecaţi departe) şi cu persoanele dragi, rude sau prieteni.
Pentru a marca cum se cuvine prima mare sărbătoare a satului Tiur, a fost inaugurat un monument reprezentativ pentru această comunitate, care este amplasat la intrarea dinspre Blaj şi care are legătură cu principala ocupaţie a gospodarilor de aici, pentru care sunt renumiţi în toată zona. După oficierea unui Te-Deum în amintirea eroilor satului Tiur, manifestările au continuat în Căminul Cultural al satului, cu un concert de muzică populară, susţinut de artişti consacraţi, precum Ionuţ Fulea, Reta Rus, Ina Todoran, Grupul Vocal Obârşia, dar şi un bal, la care au fost invitaţi tinerii satului şi nu numai. La eveniment a participat și Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean.
Atestat documentar din anul 1332, satul Tiur (în maghiară Tűr, în germană Dürrdorf, în traducere „Satul secetos”, pentru că în subsolul localității se găsește un masiv de sare) are, conform recensământului din anul 2011, 1644 locuitori, între care se regăseşte o importantă comunitate maghiară. Tiur este cea mai mare dintre localităţile componente ale municipiului Blaj, care mai cuprinde satele Mănărade, Petrisat şi Spătac.
[nggallery id=4600]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
14 martie 2025 | Virgiliu Gheorghe, invitatul primei conferințe organizate de ASCOR Alba Iulia în Postul Mare: Eveniment găzduit de Aula Mare „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie
14 martie 2025 | Virgiliu Gheorghe, invitatul primei conferințe organizate de ASCOR Alba Iulia în Postul Mare: Eveniment găzduit de Aula Mare „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie În perioada Postului Sfintelor Paști 2025, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, o serie de […]