Rămâi conectat

Cultură Educație

Cuplurile pot divorţa şi la starea civilă!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Prin intrarea în vigoare, în 27 decembrie 2010, a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, căsătoria se poate desface prin divorţ fără a se mai apela la instanţele de judecată. Condiţiile de bază sunt ca ambii soţi să fie de acord cu divorţul şi să nu aibă copii minori, născuţi din căsătorie sau adoptaţi, ne-a informat Lucian Barboş, director executiv la Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Alba.
Soţii aflaţi într-o astfel de situaţie pot solicita desfacerea căsătoriei la ofiţerul de stare civilă sau la un notar public din localitatea unde s-a încheiat căsătoria sau din localitatea unde se află ultima locuinţă comună a soţilor. Cererea de divorţ se depune de către ambii soţi, iar de la data depunerii cererii se acordă un „termen de gândire” de 30 de zile. Dacă după acest termen soţii stăruie să divorţeze, se vor elibera certificatele de divorţ într-un termen de până la 30 de zile, fără a se face vreo menţiune cu privire la culpa soţilor. Căsătoria se consideră desfăcută de la data eliberării certificatelor de divorţ.
„Această procedură are ca rezultat exclusiv desfacerea căsătoriei, soluţionarea cererilor privind alte efecte ale divorţului asupra cărora soţii nu se înţeleg fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti”, a subliniat Lucian Barboş.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Poetul Aurel Pantea, laureat al Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Poetul Aurel Pantea, laureat al Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia 2025 Vineri, 9 mai 2025 avut loc la Lancrăm festivitatea de decernare a Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia. Juriul, format din istoricii și criticii literari: Constantina Raveca Buleu, Horia Gârbea, George Neagoe, Irina Petraș, Vasile Spiridon, Adrian Tudurachi și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice Sebeș: Cine sunt autorii lucrărilor

Lucian Daramus

Publicat

în

Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice: Cine sunt autorii lucrărilor O expoziție specială de artă a fost deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș. Evenimentul a fost nu doar despre artă, ci și despre conexiuni între generații – un adevărat schimb de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale

Lucian Daramus

Publicat

în

Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale Consiliul Județean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al comunei Gârbova și cu Școala Gimnazială Gârbova, au inaugurat, miercuri, 30 aprilie 2025, Raftul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea